x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nici Finlanda nu ne vrea în Schengen: România şi Bulgaria sunt prea corupte şi au fost primite prea uşor în UE!

Nici Finlanda nu ne vrea în Schengen: România şi Bulgaria sunt prea corupte şi au fost primite prea uşor în UE!

de Veronica Micu    |    06 Mar 2013   •   08:41
Nici Finlanda nu ne vrea în Schengen: România şi Bulgaria sunt prea corupte şi au fost primite prea uşor în UE!
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Încă o lovitură pentru România pe tema aderării la Spaţiul Schengen. Finlanda susţine că va bloca aderarea României şi Bulgariei, înaintea reuniunii miniştrilor europeni de Interne pe această temă, anunţă postul public de televiziune YLE, în pagina electronică.

Atât Guvernul, cât şi Parlamentul au declarat că cele două ţări sunt prea corupte şi nu trăiesc conform principiilor statului de drept, o precondiţie pentru aderarea la spaţiul Schengen. Obiecţia Finlandei este susţinută de Germania.

Ministrul finlandez de Interne Päivi Räsänen a respins afirmaţiile potrivit cărora poziţia Helsinki este legată de problema romilor est-europeni care vin să cerşească în oraşele finlandeze. Räsänen a declarat că România şi Bulgaria au fost primite prea uşor în UE.

Anterior, Finlanda şi-a exprimat îngrijorarea faă de faptul că România şi Bulgaria nu vor putea securiza în mod corespunzător frontierele externe ale UE din cauza corupţiei.

Şi Germania respinge aderarea României la Schengen

Ministrul federal de Interne de la Berlin, Hans-Peter Friedrich, a declarat duminică, într-un interviu pentru Spiegel, că va opune la Consiliul JAI din 7-8 martie dreptul de veto al Germaniei împotriva aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

Hans-Peter Friedrich (CSU) doreşte împiedicarea unei aderări rapide a Bulgariei şi României la spaţiul Schengen şi rdicarea controalelor de graniţă pentru cetăţenii acestora. Dacă în urma votului din cadrului reuniunii miniştrilor de Justiţie şi Afaceri Interne (Consiliul JAI - n.r.) ambele ţări vor fi admise, "intrarea acestora va fi împiedicată prin veto-ul german", a declarat Friedrich în interviul pentru Spiegel, anticipat printr-un rezumat apărut duminică în pagina online a Rheinische Post.

"Chiar şi considerarea aderării parţiale, adică intrarea cu aeroporturile şi porturile maritime, este scoasă de la masa discuţiilor", a completat ministrul german.

"Extinderea spaţiului Schengen va fi acceptată de către cetăţenii noştri numai în condiţiile în care sunt asigurate premisele de bază", a spus Friedrich. "În momentul de faţă nu este cazul", a adăugat el.

În plus, potrivit Rheinische Post, Friedrich a anunţat şi măsuri împotriva aşa-zisei imigraţii a sărăciei. Cei care vin să "încaseze beneficiile sociale şi abuzează de dreptul la liberă circulaţie" vor trebui "împiedicaţi să facă asta cu măsuri eficiente", a spus Friedrich.

×