x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicolăescu: Potrivit acordului cu FMI, din 2014 pacientul îşi va putea alege medicamentul

Nicolăescu: Potrivit acordului cu FMI, din 2014 pacientul îşi va putea alege medicamentul

03 Sep 2013   •   19:26
Nicolăescu: Potrivit acordului cu FMI, din 2014 pacientul îşi va putea alege medicamentul

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, marţi, la Craiova, că începând cu anul 2014 va exista o normă în contractul-cadru prin care pacientul va avea posibilitatea să îşi aleagă medicamentul generic după ce va fi informat înainte de către medic, informează agerpres.ro.

Ministrul Sănătăţii a făcut această afirmaţie în cadrul dezbaterii regionale pentru Oltenia organizate de ministerul de resort pe tema proiectelor de acte normative privind reforma sistemului răspunzând unei întrebări venite din partea unui reprezentant al asociaţiei bolnavilor de diabet.

''Noi vom introduce o normă începând cu contractul-cadru pe anul 2014, şi o spun poate în premieră pentru dumneavoastră astăzi, dar va fi în curând publică această informaţie: în acordul cu Fondul Monetar Internaţional avem o prevedere pe programul Ministerului Sănătăţii prin care medicul va fi obligat să informeze pacientul ce medicamente i se potrivesc, de la generic până la original, şi pacientul să decidă, să opteze. Legea de azi spune în felul următor: că dacă mergeţi la farmacie care are contract cu CAS şi nu are medicamentul respectiv, în 24 de ore are obligaţia să vi-l aducă. Dacă nu, la reclamaţia dumneavoastră, Casa poate sancţiona acea farmacie. Deci cadru există, însă ceea ce se întâmplă sunt deficienţe de funcţionare'', a spus Eugen Nicolăescu.

Ministrul Eugen Nicolăescu, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi, şi Adrian Pană, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, s-au întâlnit cu autorităţile judeţene şi reprezentanţii structurilor sistemului sanitar din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, reprezentanţi ai colegiilor judeţene ale medicilor, reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi din fiecare judeţ, reprezentanţii societăţilor şi patronatelor medicilor de familie, reprezentanţi ai organizaţiilor judeţene ale sindicatelor, ai ordinului asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali, managerii spitalelor publice, reprezentanţii colegiilor judeţene ale farmaciştilor, conducerile DSP-urilor, conducerile caselor judeţene de sănătate.

În cadrul dezbaterii au fost abordate direcţiile de reformă privind restructurarea şi reorganizarea sistemului sanitar, proiectul pilot de creştere a veniturilor medicilor din unităţile sanitare publice cu paturi; legea răspunderii civile a personalului medical (malpraxis); proiectul de modificare a statutului spitalelor; principii şi elemente definitorii ale pachetului de servicii medicale de bază.  

×
Subiecte în articol: eugen nicolaescu