x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Olguţa şi Alinuţa. “Păruială” pe facebook

Olguţa şi Alinuţa. “Păruială” pe facebook

de Marius Gîrlașiu    |    01 Aug 2016   •   12:53
Olguţa şi Alinuţa. “Păruială” pe facebook
Sursa foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO

În vreme ce Hillary Clinton speră să devină prima femeie preşedinte din istoria Statelor Unite ale Americii, “divele” de pe plaiurile mioritice duc politica românească la rangul de păruială pe facebook. Ultimul scandal online s-a iscat între primarul al Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu şi copreşedintele PNL, Alina Gorghiu.

Edilul Craiovei a sărit la gâtul Alinei Gorghiu după ce liderul PNL a transmis că justiţia este cea care va decide vinovăţia lui Bogdan Olteanu, în dosarul în care viceguvernatorul BNR este acuzat de procurorii DNA că ar fi primit un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vântu pe vremea când era preşedintele Camerei Deputaţilor. “Alina Gorghiu Dej: Când asupra ta planează o suspiciune, trebuie neapărat să mergi într-o instanţă. Suspiciunea mea e că ea este cam blondă. La ce instanţă trebuie să meargă? Ce stomac trebuie să ai ca să vorbești de bine justiţia care tocmai ți-a săltat fostul iubit?”, a scris Olguţa Vasilescu pe facebook.

“Îndepărtăm oamenii de vot”

Răspunsul Alinei Gorghiu a venit tot în mediul online. “Unii politicieni se întrec, de câteva zile, în jigniri şi atacuri la persoană sau familie. Îmi pare rău că politica în România este coborâtă uneori la acest nivel. Oamenii nu au nevoie de politicieni care să se înjure non-stop între ei. Altfel, nu vom face decât să îndepărtăm și mai mult oamenii de politică și de vot. Cer eu scuze publicului pentru orice derapaj de limbaj, chiar dacă el este promovat de adversarii noştri politici. În PNL, vom prefera întotdeauna ironia în locul înjurăturii și verbul în fața adjectivului”, a fost replica liderului PNL într-o postare pe pagina personală. Alina Gorghiu şi viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu au avut, în trecut, o relaţie, iar în prezent liderul PNL are un băieţel cu un alt “bancher”, Lucian Isar, fost ministru delegat pentru mediul de afaceri în primul Guvern condus de Victor Ponta.

Alina Gorghiu susţine că scandalurile politice ţin alegătorii departe de vot

×