x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban se luptă cu pedeliştii pentru şefia PNL

Orban se luptă cu pedeliştii pentru şefia PNL

de Marius Gîrlașiu    |    14 Feb 2017   •   11:23
Orban se luptă cu pedeliştii pentru şefia PNL
Sursa foto: ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

Liberalii au decis ieri ca alegerile interne din partid să se finalizeze cel mai târziu până la jumătatea lunii iunie, atunci când se va desfăşura Convenţia naţională pentru desemnarea noului preşedinte PNL. Achitat în primă instanţă în procesul de la Instanţa Supremă, fostul prim-vicepreşedinte Ludovic Orban s-a înscris oficial în cursa pentru şefia partidului.

 

Membru PNL din 1990, fostul deputat Ludovic Orban şi-a anunţat oficial candidatura pentru funcţia supremă în partid. A făcut-o după ce instanţa supremă l-a achitat pe 31 ianuarie în dosarul în care procurorii DNA l-au acuzat că, în calitate de candidat PNL la Primăria Bucureşti, i-ar fi cerut 50.000 de euro omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru a-şi promova imaginea în campania electorală. Decizia nu este însă definitivă. “Mi-am depus candidatura la funcţia de preşedinte al PNL pentru a oferi partidului din care fac parte caracter şi identitate, forţă şi credibilitate. Obiectivul meu principal este să transform în bine PNL, astfel încât să putem să câştigăm toate competiţiile electorale împotriva PSD”, a explicat Orban cu ocazia Biroul Politic Naţional al liberalilor. Momentul anunţului a fost întâmpinat cu aplauze în şedinţa de ieri. Fostul prim-vicepreşedinte PNL a mai spus că partidul “trebuie să trăiască pe propriile picioare”, însă are nevoie de un parteneriat “onest, transparent şi cinstit” cu preşedintele Klaus Iohannis. În privinţa modalităţii de alegere a noului lider, liberalii iau în calcul ca acesta să fie desemnat prin vot de către toţi membrii partidului.

 

Pedeliştii, trei pe loc

Orban, care a mai candidat la şefia PNL în decembrie 2014, împotriva Alinei Gorghiu, se va lupa pentru supremaţie cu tabăra pedeliştilor, din care s-au desprins până acum doi candidaţi: fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu şi Alin Tişe, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. Tişe este finul fostului premier Emil Boc şi ar fi susţinut, mai nou, de o parte dintre vechii pedelişti, în frunte cu Vasile Blaga. În cursa pentru şefia PNL ar urma să intre şi Raluca Turcan, preşedintele interimar al partidului. În şedinţa de ieri, liberalii au decis ca alegerile interne din organizaţii să se finalizeze cel mai târziu până la jumătatea lunii iunie, iar la nivelul partidului să fie înfiinţate două comisii pentru pregătirea Convenţiei Naţionale din miezul verii. Totodată, liberalii au în plan să înfiinţeze o comisie internă “pentru definirea mai clară a ideilor în care PNL crede”, după cum a precizat ieri Raluca Turcan.

 

Ludovic Orban, PNL: Vreau ca PNL să devină forţa politică dominantă în societatea românească, să reprezinte România dinamică, România civilizată, România oamenilor care trăiesc cinstit pe propriile picioare din munca lor, din afacerea lor.

 

 

×