x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Profil de candidat: Mituit cu ficăței și abonat la banul public

Profil de candidat: Mituit cu ficăței și abonat la banul public

de Cristian Anton    |    09 Dec 2016   •   19:45
Profil de candidat: Mituit cu ficăței și abonat la banul public
Sursa foto: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Niculae Bădălău va fi senator şi după alegerile din 11 decembrie, ca deschizător de listă al PSD Giurgiu. Fost subprefect şi prefect, deputat, apoi senator, cu o pauză între 2008 şi 2012 din cauza conflictului cu Mircea Geoană, politicianul are un trecut penal şi afaceri bănoase cu statul, prin firmele trecute pe numele copiilor săi. Din salariul de profesoară la ţară al soţiei sale şi leafa lui de senator, Niculae Bădălău îşi împrumută copiii cu dublul veniturilor declarate şi se poate lăuda cu o avere impresionantă. Una din casele senatorului PSD are o suprafaţă de aproape 900 de metri pătraţi.

Inginer agricol de profesie, Niculae Bădălău a devenit licenţiat în drept, cu master la SNSPA, studii la Colegiul Naţional de Apărare şi doctor în economie, urmând un traseu al excelenţei profesionale bătătorit deja de atâţia şi atâţia politicieni români. În 1998, era condamnat la un an de închisoare după ce a furat patru saci de grâu, astăzi este chestor al Senatului, iar giurgiuvenii sunt mândri de el. Bădălău este proprietarul a 8.000 de metri pătraţi de teren intravilan în Bucureşti, Ogrezeni şi Bolintin Vale, 1,28 hectare de teren agricol în Ogrezeni, o casă de 441 metri pătraţi în aceeaşi localitate şi o locuinţă uriaşă, de 863,32 metri pătraţi în Bolintin Vale. Senatorul are o motocicletă Yamaha, bijuterii de 25.000 de euro, tablouri de 12.000 de euro, conturi bancare de 26.000 euro, dar şi 6.500 de euro cash, în casă. Deşi are un venit de “doar” 95.196 lei, de la Senat, iar soţia, profesoară la şcoala din Malu Spart, mai aduce acasă 29.834 lei, la care se adaugă o ciudată donaţie de 25.000 lei primită de la un oarecare Tudor Marin, senatorul Niculae Bădălău a împrumutat General Building International SRL cu 204.700 lei. Infuzie de capital necesară, pentru ca firma fiului său, Radu Gabriel Bădălău, să poată câştiga în continuare contracte de la primăriile din judeţul controlat de senator.

Contracte cu încredinţare directă

General Building International SRL şi NBG SRL, cele două firme de construcţii trecute de senatorul PSD pe numele fiului Radu Gabriel Bădălău, respectiv a fiicei Sabina Ioana Bădălău, au primit în ultimii ani, inclusiv prin încredinţare directă, contracte de peste 17 milioane de lei de la primării din judeţul Giurgiu, precum şi de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ). General Building International SRL a raportat pentru anul 2015 afaceri de 1,4 milioane lei şi un profit net de aproape 90.000 lei, cu nouă angajaţi, dar şi datorii de peste 2,3 milioane lei, în timp ce NBG SRL a declarat o cifră de afaceri de aproape 5,2 milioane lei şi un profit net de peste 42.000 lei, cu 16 angajaţi, precum şi datorii de peste 3,7 milioane lei.

Afaceri ciudate şi tranzacţii de milioane de euro

Ambele firme ale familiei Bădălău au un trecut suspect. General Building International SRL a primit actualul nume în septembrie 2009, prin rebotezarea firmei Miky& Company Impex SRL, care îşi muta cu această ocazie şi sediul, din Bucureşti în Bolintin Vale. În iulie 2009, firma era preluată de Radu Gabriel Bădălău de la o oarecare Valerica Costache, care, la rândul ei, o primise, cu o lună înainte, în iunie 2009, de la Mihaela Cristina State. O procedură standard a afaceriştilor care simt nevoia de a ascunde una sau alta de ochii autorităţilor, am putea spune. Şi NBG SRL are un trecut sinuos: înfiinţată de soţii Niculae şi Rodica Bădălău, este trecută în anul 2002 pe numele Ninei Pavel, căsătorită ulterior Zanfir, care o înapoiază politicianului în 2009. Între timp, firma vinde cu trei milioane de euro un teren cumpărat cu 12.000 de euro de la Rodica Bădălău. Tranzacţia face obiectul unui dosar plimbat de la DNA la DIICOT, soldat cu NUP pentru Niculae Bădălău.

Senatorul Niculae Bădălău este acuzat de DNA că a protejat o reţea evazionistă care a prejudiciat statul cu 50 de milioane de euro. Bădălău ar fi primit pentru serviciile sale inclusiv ficăţei de pui

×