Legea care le interzice condamnaţilor să facă parte din Guvern va fi tranşată la Curtea Constituţională, după ce Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a sesizat instituţia condusă de fostul deputat PSD Valer Dorneanu. În urmă cu mai bine de 15 ani, acelaşi Valer Dorneanu semna şi vota legea 90/2001 din postura de preşedinte al Camerei Deputaţilor în epoca în care România se afla sub tutela cuplului Iliescu-Năstase.
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a sesizat ieri Curtea Constituţională cu privire la legea 90/2001, cea care le interzice persoanelor condamnate penal să facă parte din Executiv. Fostul premier ţărănist a contestat la CCR chiar articolul din lege care îl împiedică astăzi pe liderul PSD Liviu Dragnea – condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare – să devină premier al României.“Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1)” - este articolul pe care Dragnea l-a caracterizat drept “un genocid”, pentru că “un om nu poate să fie decăzut din drepturi pe viaţă”. Ciorbea este Avocat al Poporului din mai 2014, însă până ieri nu s-a pronunţat niciodată în privinţa modificării Legii din 2001, despre care Liviu Dragnea susţine că este “profund neconstituţională”. Ultimul mare lider al PNŢ-CD, numit în funcţie de fostul premier Victor Ponta, susţine însă că are “argumente beton” în privinţa sesizării la Curte, iar legea cu pricina ar încălca “mai multe articole din Constituţie şi din Convenţiile Internaţionale”. “Dacă intenţionam să modific acea lege, o făceam aseară (n.r. - miercuri seară), prin Ordonanţă de Urgenţă. Avem majoritatea, e foarte simplu. Nu intenționez să merg prim-ministru acum. Nici mâine, nici anul ăsta. Sorin Grindeanu va rămâne prim ministru. Sper ca puterile să îl ţină patru ani”, a reacţionat Dragnea pe holurile Parlamentului. În realitate, planul din Kiseleff ar fi unul silenţios, iar majoritatea controlată de PSD aşteaptă liniştită o decizie favorabilă a Curţii pentru a trece la modificarea legii în Parlament. În acest fel, social-democraţii ar invoca lejer decizia CCR, pe care ar folosi-o ca argument în favoarea lui Dragnea.
Paradoxul Valer Dorneanu
Culmea este că sesizarea lui Victor Ciorbea îl va pune într-o situaţie cel puţin ciudată pe Valer Dorneanu, cel care conduce Curtea Constituţională din iulie 2016 după expirarea mandatului lui Augustin Zegrean. Propus la Curte în iunie 2013 din partea PSD, fostul deputat Valer Dorneanu a semnat şi votat în urmă cu mai bine de 15 ani legea 90/2001 pe care va fi nevoit să o judece alături de ceilalţi opt judecători ai Curţii după sesizarea de ieri a Avocatului Poporului. La acea vreme, Dorneanu era preşedintele Camerei Deputaţilor şi deputat social-democrat de Iaşi aflat la primul mandat, în vreme ce preşedinte al Senatului era fostul judecător al CCR, Zoltan Puskas, numit în 2007 din partea UDMR. Aşa se face că actualul preşedinte al Curţii, Valer Dorneanu, va fi pus în situaţia în care va judeca o lege girată de fostul deputat PSD Valer Dorneanu din postura de preşedinte al Camerei Deputaţilor în epoca Ion Iliescu – Adrian Năstase. Astfel, votul lui Valer Dorneanu din plenul CCR ar putea cântări decisiv în situaţia în care ceilalţi opt magistraţi ai Curţii vor ajunge la egalitate în privinţa unei decizii de neconstituţionalitate referitoare la legea anti-Dragnea.
Cine face jocurile la Curtea Constituţională?
În acest moment, PSD are trei judecători nominalizaţi la CCR: Valer Dorneanu (numit de Camera Deputaților în iunie 2013), Maya Teodoroiu (numită de Senat în februarie 2015, după demisia judecătorului Toni Greblă, acuzat de corupție) şi Marian Enache, fost deputat FSN, PDSR și PSD (numit de Senat în iunie 2016). PNL se bazează pe doi magistraţi: Ștefan Minea (numit de Camera Deputaților în 2010, la propunerea fostului PDL) și Mona Pivniceru, fost ministru al Justiției în Guvernul Ponta din partea PNL (numită de Senat în iunie 2013). Liberalii l-au pierdut pe fostul judecător Tudorel Toader, înlocuit din vara lui 2016 de fostul deputat Attila Varga (propus de UDMR cu susţinerea ALDE şi PSD). Vara trecută, președintele Klaus Iohannis a făcut și el prima nominalizare din timpul mandatului, alegând-o pe fosta şefă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, în locul lui Augustin Zegrean, numit în 2007 de către fostul președinte, Traian Băsescu. Dacă Iohannis are un singur judecător numit la Curte, doi dintre judecătorii propuşi de Traian Băsescu sunt încă în funcție: Petre Lăzăroiu, numit în 2010, și Daniel Morar, fostul șef al DNA, numit în 2013. Actualul preşedinte al CCR, Valer Dorneanu, a deţinut funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor între decembrie 2000 şi decembrie 2004. Actualul raport de forţe din interiorul CCR va fi valabil până în 2019.
Liviu Dragnea, preşedinte PSD: O condamnare nedreaptă şi o lege profund neconstituţională nu mi-au dat posibilitatea să cer funcţia de premier pentru mine, deocamdată. Într-o democraţie consolidată, aşa ceva nu există. Numai pentru genocid!
Şoferul lui Voicu, şef la Comisia juridică
În ziua în care Avocatul Poporului a contestat la Curte legea care îi interzice lui Liviu Dragnea să facă parte din Guvern, PSD a mai făcut o mutare importantă. Senatorul Şerban Nicolae a devenit noul preşedinte al Comisiei juridice a Senatului după ce Carmen Daniela Dan, cea care a deţinut iniţial această funcţie, a fost numită ministru de Interne în Guvernul Grindeanu. Şerban Nicolae este liderul grupului PSD din Senat şi este recunoscut drept un critic înverşunat al luptei anticorupţie. Nicolae a fost consilierul preşedintelui Ion Iliescu şi avocatul fostului senator PSD Cătălin Voicu, condamnat la şapte ani de închisoare pentru trafic de influenţă în 2013. Presa a prezentat în trecut imagini cu Şerban Nicolae conducându-i maşina senatorului Voicu.
Băsescu: Ciorbea, acelaşi supus al PSD
Fostul preşedinte Traian Băsescu l-a criticat dur pe Victor Ciorbea, după ce Avocatul Poporului a sesizat CCR cu privire la legea 90/2001 referitoare la organizarea şi funcţionarea Guvernului. “Probabil datoriile, ratele la bănci îl fac să fie foarte supus, însă a intrat în jocul perfect al lui Dragnea. Nu a făcut sesizarea înainte ca să poată instala un Guvern marionetă şi o face acum în speranţa că Valer Dorneanu va avea alt punct de vedere decât acela pe care l-a avut când a semnat legea în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor în 2001. Este interesant de văzut şi metamorfoza la Valer Dorneanu, dacă este ceva de văzut", a spus Băsescu, la Parlament.
Iohannis a reacţionat prin Puşcalău
Preşedintele Klaus Iohannis s-a arătat “indignat” după demersul Avocatului Poporului de a ataca la CCR articolul 2 din Legea 90/2001. "În 16 ani nimeni, niciodată, nu a considerat că este o problemă acest criteriu de moralitate pentru viaţa politică din România. Preşedintele României este surprins de rapiditatea cu care Avocatul Poporului vrea să fie util noii majorităţi", a acuzat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Mădălina Dobrovolschi, într-o declaraţie la Cotroceni. Ea a mai precizat că prin acţiunea Avocatului Poporului "se poate deschide poarta condamnaţilor penali să conducă", iar “strădaniile unei persoane condamnate care vrea să devină premier nu intră în atribuţiile Avocatului Poporului”.