x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu îi cere lui Iohannis să verifice afirmaţiile lui Băsescu privind transformarea României în stat mafiot

Tăriceanu îi cere lui Iohannis să verifice afirmaţiile lui Băsescu privind transformarea României în stat mafiot

29 Iul 2016   •   14:58
Tăriceanu îi cere lui Iohannis să verifice afirmaţiile lui Băsescu privind transformarea României în stat mafiot
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, face un apel public la şeful statului, Klaus Iohannis, să verifice la nivel instituţional veridicitatea unor afirmaţii făcute de liderul PMP, Traian Băsescu, potrivit cărora România s-a transformat într-un stat mafiot.

"Cu câteva zile în urmă, fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut o serie de afirmaţii care pun sub semnul întrebării tot ceea ce credeam că am reuşit să construim în România pe baza valorilor democraţiei şi statului de drept. Ieri, fostul preşedinte a reiterat şi întărit aceleaşi idei. De mai bine de un an, sunt unul dintre cei mai critici politicieni în privinţa abuzurilor, care au transformat DNA şi lupta anticorupţie într-un instrument politic împotriva adversarilor incomozi, şi în privinţa amestecului ilegal al SRI în Justiţie şi, mai nou, în activitatea ANAF. În perspectiva celor spuse pe 24 iulie de fostul preşedinte al României, criticile mele apar ca o palidă reflectare a realităţii", spune Călin Popescu-Tăriceanu, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit preşedintelui Senatului, afirmaţiile lui Traian Băsescu au descris "o situaţie inacceptabilă, în care DNA şi SRI sunt scăpate de sub orice control civil".

"Afirmaţiile lui Traian Băsescu, potrivit cărora România s-a transformat într-un stat mafiot, au fost lipsite de orice echivoc, ele descriind o situaţie inacceptabilă, în care DNA şi SRI sunt scăpate de sub orice control civil, au acaparat şi exercită puterea într-un mod nelegitim în locul instituţiilor democratice alese de cetăţeni", susţine preşedintele Senatului.

Totodată, Călin Popescu-Tăriceanu face apel la preşedintele Iohannis să verifice la nivel instituţional veridicitatea afirmaţiilor făcute de Traian Băsescu.

"Acest comunicat de presă s-ar fi putut intitula 'Apel către preşedintele Iohannis'. În condiţiile în care Comisia de supraveghere a activităţii SRI din Parlament este total ineficientă şi nu dispunem de niciun alt instrument juridic, fac un apel public la preşedintele României să-şi folosească întreaga autoritate şi toate pârghiile de care dispune pentru a verifica la nivel instituţional veridicitatea gravelor afirmaţii făcute de fostul preşedinte al României", arată Tăriceanu.

Acesta spune că spera ca preşedintele Iohannis să ia "o poziţie fermă" privind afirmaţiile lui Traian Băsescu, fără vreun impuls din exteriorul Administraţiei Prezidenţiale.

"Am aşteptat câteva zile, înainte să dau publicităţii acest comunicat, în speranţa că preşedintele Iohannis va lua o poziţie fermă, va iniţia un demers fără vreun impuls din exteriorul Administraţiei Prezidenţiale. Aşa era normal să facă pentru ca oamenii să cunoască adevărul şi pentru apărarea reputaţiei statului român şi a instituţiilor sale în cazul în care fostul preşedinte al României a mistificat realitatea prin cele declarate. Din păcate, preşedintele Iohannis a rămas pasiv, aşa cum s-a întâmplat şi în alte situaţii, când ar fi trebuit să acţioneze. Continuarea acestei pasivităţi ar confirma tacit realitatea înfăţişată de Traian Băsescu şi ar reprezenta o complicitate la perpetuarea condiţiei României de stat mafiot", adaugă Tăriceanu.

Preşedintele Senatului îi cere totodată lui Iohannis ca, în cazul în care afirmaţiile lui Traian Băsescu se vor dovedi adevărate, "să-şi asume responsabilitatea demiterii şefilor celor două instituţii".

"În cazul în care demersul pe care îl solicit va demonstra că Traian Băsescu a spus adevărul, preşedintele României va trebui să-şi asume responsabilitatea demiterii şefilor celor două instituţii, pentru a readuce România la normalitate, o Românie în care drepturile cetăţenilor şi libertăţile lor nu sunt la discreţia procurorului-şef al DNA, Laura Kovesi, şi a adjunctului SRI, Florian Coldea", mai afirmă Tăriceanu.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tariceanu calin popescu tariceanu