x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Atenţionare ANM de COD GALBEN DE NINSORI

Atenţionare ANM de COD GALBEN DE NINSORI

12 Noi 2016   •   13:40
Atenţionare ANM de COD GALBEN DE NINSORI

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de ninsori moderate în nordul şi centrul ţării şi precipitaţii mixte abundente în nord - est valabilă de sâmbătă noaptea până duminică noaptea. 

Judeţele care vor intra sub Cod galben de ninsori sunt: Maramureş, Suceava, Botoşani, Sălaj, Bistriţa - Năsăud, Bihor, Cluj, Mureş, Harghita, Neamţ, Iaşi, Arad, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin şi Hunedoara. 

Potrivit meteorologilor, în regiunile nordice şi centrale vor predomina ninsorile, în general moderate cantitativ, în nord-est vor fi precipitaţii abundente sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de peste 50-60 km/h. 

În toate zonele de munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi 60-70 km/h, iar pe creste 80-90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. 

De altfel, de sâmbătă după-amiaza de la ora 16:00 până duminică noaptea la ora 22:00 în întreaga ţară se vor semnala precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului. 

În vest, sud-vest, centru, nord şi nord-est, cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 50-60 l/mp în zona montană şi în Moldova. 

Vor fi ploi pe arii extinse, iar începând din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică (12/13 noiembrie) şi pe parcursul zilei de duminică, 13 noiembrie, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în nord, nord-est, centru şi trecător în vest. Vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, iar la munte şi pe parcursul zilei de duminică şi în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova vor fi rafale de peste 60-70 km/h.

Sursa: Agerpres

×