x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza meteo pentru vara 2018. Vom avea parte de CANICULĂ și furtuni

Prognoza meteo pentru vara 2018. Vom avea parte de CANICULĂ și furtuni

28 Mai 2018   •   14:50
Prognoza meteo pentru vara 2018. Vom avea parte de CANICULĂ și furtuni

Prognoza meteo pentru vara 2018. Meteorologii au făcut publică prognoza pentru cele trei luni de vară, mai exact pentru lunile iunie, iulie şi august 2018.

Potrivit ANM, urmează o vară secetoasă. În iunie şi iulie vor fi temperaturi mai ridicate decât în mod obişnuit, mai ales în regiunile sudice si sud-estice.

În august, va fi cald în cea mai mare parte a ţării, iar ploile vor fi sub normă, dar vor apărea furtuni scurte și purtenice.

 

Cum va fi vremea în iunie 2018

Temperatura medie lunară a aerului va avea valori apropiate de norma climatologică în regiunile nordice și centrale și mai ridicate în restul teritoriului.

"Pentru prima lună a verii, anticipăm valori medii lunare a temperaturilor mai ridicate decât în mod obişnuit. În sud-est, sud şi vest şi în rest valori normale. Observăm o tendinţă de cantităţi de precipitaţii sub norme, în special în Dobrogea, sudul Câmpiei Române. Este posibil aici, unde regimul va fi unul mai ridicat, asociat cu o tendinţa spre deficit în această zonă să vorbim de secetă. Iunie este cea mai ploioasă lună a anului şi a verii. Şi în această lună să avem această alternanţă de perioade între vreme caldă şi apoi instabilitate accentuată. Iunie aduce şi zile mai ploioase în care cantităţile de precipitaţii pot genera situaţii de natură hidrologică. Capacitatea de înmagazinare în sol este mai redusă", a explicat Elena Mateescu, şefa ANM.

Precipitațiile totale lunare vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării.

Cum va fi vremea în iulie 2018

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât normal, îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice și vestice.

"Luna lui cuptor confirma ceea ce estimam, temperaturile medii sunt în creştere. Observăm valori mai mari. Cele mai ridicate ne aşteptăm să se înregistreze în Dobrogea, Banat şi Crişana. Chiar şi în Moldova şi centru, exceptând munte să avem valori apropiate de norme. Valorile de precipitaţii reduse. Cele mai reduse urmează să fie în Dobrogea, zona sudică din Muntenia şi Oltenia", a mai declarat Elena Mateescu la Romania TV.

Cantitățile totale lunare de precipitații se vor situa sub mediile climatologice în toate regiunile, deficitul cel mai pronunțat fiind de așteptat în sud-est și sud.

Cum va fi vremea în august 2018

Temperaturile medii vor continua să se situeze peste norma climatologică, în cea mai mare parte a țării.

August păstrează semnalul peste norme şi nu în ultimul rând precipitaţii spre deficit. O vară călduroasă, dar şi instabilă. Norii de furtună ne aduc grindină.

 

Precipitațiile totale lunare vor fi deficitare în toate regiunile.

×