x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Makaveli, transportat la Spitalul Floreasca după ce a fost adus la Poliție într-un dosar de evaziune fiscală

Makaveli, transportat la Spitalul Floreasca după ce a fost adus la Poliție într-un dosar de evaziune fiscală

de Redacția Jurnalul    |    11 Iun 2026   •   14:24
Makaveli, transportat la Spitalul Floreasca după ce a fost adus la Poliție într-un dosar de evaziune fiscală
Hepta/Audierea influencerului are loc în cadrul unei anchete penale care vizează patru persoane

Makaveli, pe numele său real Alexandru Zidaru, a fost ridicat de polițiști și dus la audieri într-un dosar de evaziune fiscală. Influencerul a ajuns ulterior la Spitalul Floreasca după ce a acuzat stări de rău. Anchetatorii investighează venituri nedeclarate de peste 3,3 milioane de lei.

Makaveli, ridicat de polițiști într-un dosar de evaziune fiscală. Influencerul a ajuns la spital după ce i s-a făcut rău la audieri

Alexandru Zidaru, cunoscut în mediul online sub numele de Makaveli, a fost ridicat joi de polițiști și condus la audieri într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București. La scurt timp după ce a ajuns la sediul Inspectoratului General al Poliției Române din Capitală, influencerul ar fi acuzat probleme medicale, fiind necesară intervenția unui echipaj de ambulanță, precizează surse Antena 3 CNN.

Potrivit informațiilor apărute pe surse, starea de sănătate reclamată de acesta a determinat transferul său la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. Makaveli a rămas sub supravegherea autorităților până la finalizarea investigațiilor medicale și clarificarea situației sale.

Anchetă privind venituri nedeclarate de peste 3,3 milioane de lei

Audierea influencerului are loc în cadrul unei anchete penale care vizează patru persoane. Printre acestea se află Makaveli și trei apropiați ai săi, cercetați pentru evaziune fiscală în formă continuată și complicitate la evaziune fiscală.

Conform informațiilor din dosar, persoanele vizate sunt suspectate că ar fi ascuns în mod repetat și nu ar fi declarat veniturile obținute din activități desfășurate pe platformele de socializare. Anchetatorii susțin că suma totală a veniturilor care nu ar fi fost declarate se ridică la 3.324.147 de lei.

În urma acestor presupuse fapte, prejudiciul estimat adus bugetului general consolidat al statului ar fi de aproximativ 574.000 de lei. Procurorii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost realizate și administrate aceste venituri.

De la influencer și om politic la anchetă penală

Makaveli este una dintre figurile controversate ale mediului online românesc, fiind cunoscut atât pentru activitatea sa pe rețelele sociale, cât și pentru implicarea în zona politică.

În trecut, Alexandru Zidaru a ocupat funcția de consilier al europarlamentarului Diana Șoșoacă și și-a anunțat candidatura la alegerile locale pentru Primăria Capitalei. Ulterior, acesta s-a retras din cursă, declarând că o susține pe jurnalista Anca Alexandrescu.

De asemenea, numele său a fost asociat și cu promovarea pe TikTok a fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, în perioada campaniei electorale.

×