x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Arii protejate ale României. Crovul de la Larion

Arii protejate ale României. Crovul de la Larion

de Oana Portase    |    27 Iun 2017   •   20:30
Arii protejate ale României.  Crovul de la Larion

Crovul de la Larion este o arie protejată situată în județul Bistrița-Năsăud, pe teritoriul administrativ al comunei Lunca Ilvei. Aria protejată este o rezervație naturală de tip botanic, unde găsim o vegetație alcătuită din specii forestiere și plante specifice turbăriilor. Vegetația de aici este adaptată la soluri sărace în nutrienți. Aici se află și planta carnivoră cunoscută sub denumirea de roua cerului. Crovul de la Larion mai cuprinde și alte plante rare cum ar fi bumbăcărița, iarba cășunăturii, afin, ruginare, buzișor sau orhideea din specia Epipogium aphyllum. În zonă se găsesc și specii de animale rare și ocrotite prin lege. Crovul de la Larion a fost declarat arie naturală în anul 2000 și se întinde pe o suprafață de 250 de hectare. Cel mai apropiat oraș este Bistrița. Aria naturală este străbătută de drumul județean (DJ172D) care leagă localitatea Ilva Mare de Românești, județul Suceava. Crovul de la Larion este pe lista obiectivelor turistice importante din Transilvania.

 

×