Cândva un proiect grandios al epocii de Aur, având ca destinaţie construirea unui imens complex acvatic şi sportiv care să găzduiască Jocurile Olimpice de Vară din anul 2004, groapa Văcăreşti se prezintă astăzi ca o zonă mlăștionoasă, ale carei ruine se contopesc armonios cu vegetaţia sălbatică.
Terenul este ultima insulă, de aproximativ 190 de hectare, rămasă dintr-un arhipleag de smîrcuri, maidane și gropi, situate într-o depresiune vastă de la marginea Bucureștilor, din vecinătatea maidanului Valea Plîngerii ce reprezenta fosta groapă de gunoi a capitalei.
Dacă Ceauşescu şi-ar fi continuat regimul, zona ar fi fost reorganizată şi ar fi căpătat un sens, devenind "Acumularea lac Văcărești” – obiectiv al ultimului plan cincinal, cu alimentare gravitațională din Argeș, via lacul Mihăilești. Cum era comunistă a apus, proiectul a rămas în stadiul de debut, în zonă turnându-se doar betonul digului împrejmuitor. Astfel, zona nu a avut norocul să capete o finalitate ca alte proiecte ceauşiste din zonă, precum: Parcul Tineretului, Sala Polivalentă sau Palatul Copiilor.
Cum oamenii au tratat cu nepăsare ruinele digului construit, acesta fost năpădit de buruieni şi devorat bară cu bară, de recuperatorii de fier vechi.
Citește mai mult și urmărește VIDEO ca să vezi ce minunăție a creat între blocurile Capitalei natura