Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sosul ăsta are o poveste a lui. Una tolănită la soare, într-o vară toridă, pe nisipul de la Olimp. E... picant, ca o fetişcană focoasă; aprins, ca un fecior încă neînvăţat să ţină piept amăgirilor de sirenă. E iute ca iubirea de-o vară, care te prinde-n mrejele ei fără să-ţi lase vreme de ripostă. E aromat, provocator, înflăcărat...
Sper că am folosit toate adjectivele care-i sunt pe potrivă. Pentru că sosul acesta, de-i zice "Genocid" a fost inventat într-o vară, la Popasul Pescarilor de la ţărmul Pontului Euxin (cherhanaua dintâi, căreia soră mai mică îi este cherhanaua asta de la Herăstrău), ca să-nsoţească bucatele din peşte. Se face din ardei iute (foarte mult şi foarte iute), curăţat de seminţe, tăiat mărunt (foarte mărunt), "stins" - dacă "stingere" se poate numi asta - cu borş de peşte, fiert şi strecurat. Zeamă se pune cât să iasă nici prea "des", nici prea "rar" şi-apoi i se adaugă usturoi zdrobit, pătrunjel tocat şi sare grunjoasă (cu care-i potriveşti gustul). Dacă nu-i simţi iuţeala în ochi şi urechi, dacă nu-ţi arde buza, înseamnă că nu-i iute-ndeajuns şi, din două una, ori ardeii au fost "pârâţi" de iuţi, ori bucătarului i-a fost milă de tine.
