Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Acest număr al Jurnalului de bucătărie fiind şi cu zona Constanţei, imediat mi-au venit în minte celebrele plăcinte dobrogene.
Acest număr al Jurnalului de bucătărie fiind şi cu zona Constanţei, imediat mi-au venit în minte celebrele plăcinte dobrogene. Acestea (plăcintele) au fost dintotdeauna motiv de melancolice evocări pentru Costache Negruzzi: “În copilăria noastră (care s-a dus să nu se mai întoarcă!) ce plăcută impresie ne făcea strigarea: cooovrigi, gugoşeeeeele, plăcinţeleeee! Cum alergam toţi, copii şi bătrîni, şi cu mai mari, şi cu mai mici; cu ce nerăbdare aşteptam să puie plăcintarul jos tablaua din cap, şi cît de iute i-o deşertam.
Astăzi plăcintele au perdut valoarea lor, şi plăcintarul poezia lui; civilizaţia l-a omorît”. O consolare există în toate – cea a plăcintelor mai e şi gustoasă! –, iar Negruzzi n-o uită: “Atîta numai că marfa lui e marfă ce nu aduce pagubă; ce nu se vinde se mănîncă”. Foarte frumoasă evocare a plăcintelor. Să revenim în zilele noastre acum cînd la toate colţurile de stradă întîlneşti plăcintării, unele sînt bune, iar cu altele de păcăleşti.
Dar de fiecare dată cînd mergem la Constanţa, (sau în orice altă staţiune de la malul mării) căutăm locurile de noi ştiute unde am auzit că se prepară cea mai delicioasă plăcintă dobrogeană. Şi chiar dacă are multe calorii trebuie neapărat să ne înfruptăm cu o felie.
