"Astazi e ziua ta..." - Gheorghe Zamfir

Exista oameni haraziti de Dumnezeu cu puterea de a cladi in sufletele celorlalti turnuri inalte pana la cer. Gheorghe Zamfir este unul dintre acestia. A fascinat intreaga lume cu muzica nascuta de buzele naiului sau. Maestrul a implinit ieri 64 de ani.

"Vreau sa devin ce am fost inaintea timpurilor"

"Eu stiu din codurile mele sacre invatate de-a lungul anilor ca nu e bine sa-ti calculezi niciodata varsta. Vreau sa stiu ca nu mai am nici un an si nici o varsta fata de anul cosmic si fata de anul lui Dumnezeu. Vreau sa trec in imponderabilitate, sa devin eu insumi, ce am fost inaintea timpurilor. De fapt, acesta este sensul vietii umane. Exista o alta pulsatie in timpul uman si in timpul cosmic, exista un dezacord care s-a creat in ultima jumatate de secol, mai bine zis de dupa cel de-al II-lea razboi mondial; lumea n-a mai trait aceeasi cadenta si nici acelasi ritm, din cauza unui ordin pe care lumea insasi si l-a propus si l-a insusit spre detrimentul ei, ca un fel de condamnare. Lumea s-a autocondamnat si acesta este regretul meu imens pentru ca eu n-am putut sa ma conformez cu acel ‹‹tot›› pe care lumea l-a acceptat. Toate zilele vietii mele au fost la fel de insemnate numai ca unele au avut culori diferite, au avut vibratii diferite prin contextul pe care eu l-am atribuit lor, prin importanta pe care eu le-am dat-o. Mi-am facut intotdeauna planuri la scara universala, n-am gandit decat la rangul celor care si-au implinit misiunea vizavi de natiune, de planeta sau de universalitate. Am adorat intotdeauna geniile si am detestat mediocritatea. Nu mi-a placut niciodata uniformitatea sau generalizarea vocii umane in public. Niciodata n-am agreat aceste trimfuri ale populatiei, pentru ca prin acestea lumea s-a uniformizat si s-a degradat. Cred ca tot ce a lipsit acestei umanitati a fost faptul ca si-a ucis geniile si aristocratia; ar trebui sa revina in actualitate aristocratia in sensul nobil, divin al cuvantului, pentru ca numai prin elita lumea a ajuns ce a ajuns. Omul de rand nu a avut ce sa spuna, aurolacii de la Gara de Nord nu au ce sa spuna decat sa soarba din punga lor de drog; niciodata nu vor avansa cu nimic, ei vor ramane aceiasi tot timpul. Pulverizarea elitei care a fost ucisa in ultimii 500 de ani n-a servit la nimic. Cred ca toata catastrofa umanitatii s-a tras de la Revolutia franceza din 1789, in care Dumnezeu a fost decapitat si de atunci noi ne-am pierdut ghidul universal, soarele celest. N-am mai fost condusi de nimic decat de noi insine, noi ne-am crezut dumnezei si in momentul acela am pierdut totul. Nu stiu daca dupa Eminescu sau Creanga cineva a putut sa adore acest popor atat cat l-am adorat eu si cat l-am iubit, pana la ultima celula si ultimul por. Eu iubesc aceasta natiune pana la a ma sacrifica, pana la ultima respiratie a fiintei mele. Inchei acest an cu o concluzie nefasta asupra primirii mele de 15 ani in jocul natiunii mele, dupa un exil crunt si teribil, dar in acelasi timp ca o speranta a recapatarii increderii a ceea ce am meritat in jocul poporului meu; eu mi-am dat trupul, sufletul si viata pentru el si din partea guvernantilor n-am primit nimic decat sabii, uragane, taifunuri si actiuni nefaste or, eu fiind un tip optimist din nastere si pozitiv, sper sa raman acelasi luptator pentru fericirea neamului, a natiunii romane si pentru victoria ei finala."