Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Actoria… o otravă, un drog, un chin”
“Munca pentru mine e un chin deosebit de plăcut, dar rămâne un chin...
Sunt guvernat de o frică fantastică, cea de ridicol, de rateu, de
nereuşită. Asta îmi dă şi soluţiile cele mai bune pentru a nu fi un
ratat”, ne mărturiseşte actorul. Ion Haiduc împlineşte astăzi 61 de
ani.
Desen de Romeo Răileanu
“Ca niciodată, în preajma Sărbătorilor am foarte mult de lucru. Am patru spectacole la Nottara, patru roluri principale. În afară de asta colaborez destul de des cu «Duminica în familie» a Mihaelei Rădulescu. O salut cu această ocazie şi îi transmit că o iubesc pentru tot ce înseamnă ea. Am fost la foarte multe ediţii. Apoi, mai am colaborarea cu Antena 1. Evoluez într-un serial ce va fi lansat probabil după 1 ianuarie. Interpretez un personaj fabulos care mă solicită foarte mult din multe puncte de vedere. Am ajuns actor printr-o întâmplare. Tatăl meu făcea teatru, de amatori. Când eram mic l-am văzut jucând în «Năpasta». Probabil că de aici a venit pasiunea mea. Ţin minte că până prin clasa a zecea voiam să mă fac medic, eu fiind pasionat de ştiinţele naturii, de anatomie. Din clasa a zecea, mergând pe stradă la Timişoara, am văzut un afiş cu Şcoala de Artă, şi cum Beatles erau la modă, toţi tinerii voiam să cântăm la chitară. Am mers acolo şi am descoperit că aveau şi rubrică de teatru. M-am dus la teatru! Am întâlnit o profesoară extraordinară, Geta Angheluţă. Aşa frumos ne vorbea despre teatru, încât ne îmbolnăvea. În anul următor, când am terminat liceul, în loc să mă duc să dau la Medicină, spre disperarea mamei, m-am dus şi am dat la Teatru. Aveam 17 ani, am intrat din prima, eram actor. Evident că nu ştiam cu ce se mănâncă această meserie, abia după şase ani am realizat responsabilitatea pe care o am. Am avut parte de multe roluri şi şansa să fiu văzut de marii critici de teatru ai acestei ţări. Actoria este pentru mine o otravă, un drog, un chin… ca în dragoste. Mă felicit pentru toate momentele în care a dat Dumnezeu să treacă îngerii pe deasupra mea şi să simt că sala este alături de mine… ca o zonă în care mă simt foarte fericit, ca desenul de pe aripile fluturilor care trebuie ocrotit. Nefericit am fost atunci când nu mi s-a întâmplat acest lucru, din diverse motive… ori nu am avut talent în ziua aceea, ori nu m-am întâlnit cu cine trebuia pe scenă. Idealurile mele în legătură cu profesia s-au schimbat în funcţie de maturitate. Eu am fost fascinat la început de gloria de aur, de faptul că te recunoaşte lumea. Abia mai târziu am descoperit că drumul e foarte amar până acolo. Mai târziu am descoperit frumuseţea muncii, frumuseţea greutăţii muncii şi, evident, frumuseţea roadelor. Să nu uităm că am prins aproape 20 de ani de scenă în celălalt regim, drept pentru care s-a şi creat o artă poetică specială în teatru. În afară de sănătate îmi doresc sănătate. Şi Dumnezeu să dea la toată lumea sănătate.”
