Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Octavian Saiu, profesor, cercetător, critic de teatru, doctor în studii teatrale şi în literatură comparată, împlineşte astăzi 32 de ani. Îi urăm
"La mulţi ani!".
"Sunt un om prins între două lumi. Trăiesc în Noua Zeelandă, unde predau literatură comparată, şi în România, unde predau teatru. Trăiesc în două limbi diferite, însă mă simt acasă doar aici, în limba în care m-am născut. Experienţa aceasta, a depărtării şi reapropierii, mi-a devenit oarecum lege, aşa încât mi-e teamă de asimilarea cu un singur spaţiu. Prefer libertatea de mişcare, cu orice preţ. De aceea călătoresc uneori prea mult - e, pentru mine, un mod de a rămâne curios, de a descoperi şi savura diversitatea culturilor. Şi, totodată, un prilej de a mă bucura de întoarcerea acasă, unde cred că se întâmplă lucrurile cu adevărat importante.
Chiar în aceste zile, mi-a apărut, la Editura Paideia, o carte despre Samuel Beckett, autorul de care sunt cel mai legat, autorul amărăciunii nemântuite şi al aşteptării fără răsplată. Când îl citeşti pe Beckett, înţelegi ceva esenţial: viaţa e o aventură între o naştere pe care nu ne-o dorim şi o moarte pe care nu o putem învinge. Ceea ce contează, credea el, e să lăsăm o urmă a trecerii noastre prin timp.
«Beckett. Pur şi simplu» e un studiu pe care l-am scris ca o celebrare a unui uriaş scriitor, dar şi ca gest de încredere în nevoia de a lăsa semne de spirit într-o lume asfixiată de materie. Toate proiectele mele sunt legate de această valoare greu de descris, însă esenţial de preţuit: spiritul. Predau, scriu, citesc, văd teatru, călătoresc numai pentru că mă încăpăţânez să cred că nu satisfacţiile materiale au sens, ci forţa spiritului, care ne salvează umanitatea fiinţei. Mă întrebaţi, flatându-mă implicit, ce mesaj încerc să le transmit studenţilor mei - de aici sau din alte părţi.
Răspunsul e simplu. Le spun, fie că vorbim despre literatura anilor '50, fie că discutăm teatrul clasicismului francez, că spiritul rămâne, iar restul se pierde. E marea lecţie a culturii, de la antici până astăzi, dar nu mulţi mai avem curajul să ne lăsăm călăuziţi de ea. Întâlnirile formatoare au fost, pentru mine, cu acei oameni în care am recunoscut puterea de a rămâne fideli spiritului, în faţa oricărei împrejurări. Iar marile dezamăgiri s-au născut atunci când am descoperit că alţii au cedat, fără să se opună, atracţiilor celor mai superficiale.
Atunci când sunt încercat de tentaţiile risipirii - şi se întâmplă des -, mă rog să nu uit că totul e trecător, iar ceea ce merită e numai vocaţia pe care, poate, o am şi eu, de a lăsa o urmă în lumea aceasta. Dar cred că tonul e prea grav şi, deci, nepotrivit unui astfel de moment. Deşi încerc o anume tristeţe «beckettiană» în faţa realităţii, nu pot abandona optimismul meu autentic şi, ca dovadă, tocmai pregătesc lansarea cărţii. Va avea loc la UNATC I.L. Caragiale, pe 15 decembrie, la 16.00, în prezenţa prietenilor, colegilor, studenţilor şi - cel mai important - a profesorilor mei.
La începutul anului, am lansat o altă carte, «În căutarea spaţiului pierdut», şi atunci alături de mine a fost personalitatea de care se leagă, într-un fel, opţiunea mea pentru teatru: maestrul Radu Beligan. A fost un moment de graţie. Şi acum voi avea câţiva oaspeţi de suflet şi, sper, cât mai mulţi dintre cititorii acestor rânduri, admiratori ai lui Beckett, cel care spunea odată: «Nu pot merge mai departe. Voi merge mai departe»."
