x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astazi e ziua ta..." - Prea Sfintitul Laurentiu Streza, Episcopul Caransebesulu

"Astazi e ziua ta..." - Prea Sfintitul Laurentiu Streza, Episcopul Caransebesulu

12 Oct 2004   •   00:00
"Astazi e ziua ta..." - Prea Sfintitul Laurentiu Streza, Episcopul Caransebesulu

"Timpul isi lasa amprentele in noi!"

S-a nascut la Sambata de Sus in judetul Brasov. In vara anului 1996, Inaltul Colegiu Bisericesc il alege ca titular al Episcopiei de Caransebes. Prea Sfintitul Laurentiu Streza, Episcopul Caransebesului implineste astazi 57 de ani.

"O noua sarbatorire a varstei inseamna si mai multa responsabilitate fata de misiunea pe care o am de indeplinit, un pic de greutate in plus, dar o dorinta si mai mare de a-mi realiza proiectele din cursul misiunii mele; sunt foarte multe lucruri care imi dau curaj chiar daca anii trec rapid. Indiferent cat ai vrea sa ignori, aniversarea zilei de nastere este o zi care marcheaza ceva, chiar daca mai mult actele sunt cele care ne dovedesc ca am trecut dintr-o stare in alta. Pana la 30 - 40 de ani parca imi doream ca timpul sa treaca mai repede; dupa 40, asa de repede au trecut anii ca nici nu imi pot imagina. Sunt deja de opt ani la Caransebes si parca ieri am venit. Totdeauna, asta este traditia familiei mele, noi ne-am cinstit si pretuit unii pe altii, bucurandu-ne in familie; si in anul acesta voi fi tot in familie, evident ca ma voi intoarce si la Episcopie, ca si acolo este familia mea. Chiar daca nu sarbatorim cu mese fastuoase, este un moment de comuniune spirituala. Te bucura un astfel de moment pentru ca el este pregatit de altii. Daca oamenii sunt doritori si vor sa-si exprime bucuria, nu poti sa fii refractar si sa nu primesti. Cel care nu primeste dragostea pe care i-o ofera altii nu este demn de ea. De la o anumita varsta as vrea sa fiu "si mai", adica sa fiu mai ingaduitor si nu m-am gandit niciodata ca de la o anumita varsta as vrea sa abandonez. Totdeauna problema a fost pusa spre urcus; am privit inainte indiferent ca s-au intamplat destule necazuri, ca am trecut prin incercari... Din cauza unor imprejurari, evenimentele primesc alte conotatii. Fiecare aniversare este frumoasa si are unicitatea ei pentru ca cei dragi se bucura. Eu ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca am ajuns aici iar ceilalti iti doresc "La multi ani!", desi multimea anilor tot Dumnezeu o randuieste. Doresc evident ca familia sa se implineasca, mai am pe cei mici la liceu si la facultate si apoi imi doresc cu orice pret sa termin lucrarile la Catedrala. Cred ca noi trecem prin timp, dar uneori timpul isi lasa amprentele in noi. Noi imbatranim, noi ne uzam. Timpul lasa insa si amprente bune, ne pierdem din putere, dar castigam intelepciune, experienta, esti mult mai perspicace, mult mai intelept si privesti viata altfel dupa ce ai trecut prin anumite incercari, iar timpul s-a supus unor probe de foc. As dori sa fiu un chibrit care sa aprinda cat mai multe lumanari in sufletul fiecaruia, cat mai multa dragoste in sufletul celor cu care ma intalnesc pe traiectoria vietii. "

×
Subiecte în articol: calendar