x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Astăzi e ziua ta: Silviu Constantinoiu

Astăzi e ziua ta: Silviu Constantinoiu

de Ramona Vintila    |    08 Oct 2010   •   00:00
Astăzi e ziua ta: Silviu Constantinoiu

Profesor doctor Silviu Constantinoiu, Şeful Clinicii de Chirurgie Generală şi Esofagiană din cadrul Spitalului Clinic "Sf. Maria" din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti îşi sărbătoreşte duminică ziua de naştere. Îi urăm "La mulţi ani!".

"Acum, când mă îndrept spre 60 de ani de viaţă şi după 35 de ani de chirurgie, desigur că realizările, ca şi eşecurile vieţii, în general, şi profesionale, în particular, încep să se decanteze şi, îmi place să cred, că am câştigat un pic de înţelepciune (chiar dacă, inevitabil, am mai pierdut ceva la capitolul entuziasm). La nici 40 de ani am fost promovat şef de clinică chirurgicală (unul dintre cei mai tineri din ţară), dar zbaterea permanentă de a face o chirurgie performantă, asemănătoare ca rezultate celei occidentale, a necesitat un efort înzecit în condiţiile lipsurilor zilnice din sistem.

Din fericire, în ultimii 20 de ani, deschiderea României spre lume a avut un impact benefic şi asupra medicinei, specializările, cursurile şi congresele din străinătate apropiind medicii şi chirurgii noştri de nivelul mondial actual. Unul dintre cele mai fericite momente trăite în ultimul an a fost acela când mi-a vizitat clinica un cunoscut medic francez, căruia, prezentându-i realizările şi gama intervenţiilor chirurgicale din clinică, a rămas impresionat de complexitatea operaţiilor şi de rezultate (mai ales ale celor din chirurgia esofagiană). Dacă ar fi să-mi doresc trei lucruri pe care să le schimb în medicina din România, în primul rând aş crea condiţiile promovării medicilor şi corpului didactic pe criterii strict profesionale, aş reintroduce sistemul elitist al internatului în spital (după modelul francez) şi aş schimba complet criteriile de retribuire ale medicilor (cel actual neţinând cont defel de performanţă).

Cu toţii dorim să trăim mai bine, dar asta nu se va întâmpla dacă nu corectăm defectele fiecăruia dintre noi. Criticăm mercantilismul şi incompetenţa clasei politice, uitând că este totuşi produsul unui vot democratic şi reprezintă o chintesenţă a calităţilor, dar şi a defectelor poporului nostru (vezi excelenta lucrare a ilustrului istoric academician Florin Constantiniu, «O istorie adevărată a poporului român»). Cu toate acestea reprezentăm fiecare produsul poporului din care provenim (din acest punct de vedere mi-ar fi greu să-mi imaginez cum aş fi evoluat dacă m-aş fi născut german, japonez sau arab).

Dacă ar fi să aleg cele mai frumoase trei amintiri ale carierei mele, sigur că n-aş putea să nu menţionez momentul admiterii cu succes la Medicină (de acum aproape 40 de ani) sau pe cel al promovării foarte dificilului concurs de internat (care mi-a adus şansa de a descifra tainele chirurgiei alături de maestrul meu, prof. dr doc Pavel Simici) sau pe cel al realizării cu succes a primei reconstrucţii de esofag.

Cu toate că nu regret nimic din ce-am trăit şi înfăptuit şi aş lua-o oricând de la capăt, mă întreb nedumerit când au trecut cei 40 de ani de când păşeam cu sfială de boboc prin holurile şi laboratoarele Facultăţii de Medicină din Bucureşti."

×
Subiecte în articol: calendar