x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Luni 23 octombrie 2006

Luni 23 octombrie 2006

de Violeta Cristea    |    Ramona Vintila    |    23 Oct 2006   •   00:00

Este ziua 296 a anului
Au mai ramas 69 de zile

SOARELE
  • Rasare la 7:42
  • Apune la 18:20

    LUNA
  • Rasare la 8:56
  • Apune la 18:30
  • Primul patrar (Luna in crestere) - 29 octombrie
  • Luna plina 5 noiembrie
  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) 12 noiembrie
  • Luna noua - 20 noiembrie
  • SARBATOARE CRESTINA
    Astazi, crestinii ortodocsi il praznuiesc pe Sfantul Apostol Iacob, ruda Domnului. A fost cel dintai episcop la Ierusalim, hirotonit de insusi Domnul. El a scris dumnezeiasca Liturghie, invatata de la Hristos. Din Sfanta Predanie aflam de Iacob ca fiind frate al Domnului. Iosif impartindu-si pamantul fiilor sai si vrand sa faca parte si lui Iisus, ceilalti nu-l primira. Iacob, luandu-l partas de mostenire, s-a chemat nu numai frate al Domnului, ci si drept. Pastorind Sfanta Biserica din Ierusalim si invatandu-i pe multi din iudei si din elini sa se intoarca spre Domnul, i-a pornit pe iudei asupra-si. Prinzandu-l, acestia l-au omorat cu un lemn.

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Sf. Mucenic Apostol Iacob, ruda Domnului; Sf. Ignatie, Patriarhul Constantinopolului
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Ioan de Capistran, proroc; Sf. Sorin, episcop
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Sf. Apostol Iacob, rudenia Domnului, episcopul Ierusalimului
  • PROVERBUL ZILEI
    "Nedreptatea rastoarna scaunele puternicilor"


    Balanta (23 septembrie - 22 octombrie)

    S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
  • 1443 - Stefan, un talentat pictor muralist roman, realizeaza, impreuna cu un alt pictor, ramas necunoscut, decoratia bisericii ortodoxe cu hramul "Sf. Nicolae" din Densus (judetul Hunedoara), ctitorie a cnejilor din familia Manjina;
  • 1908 - Memoriul guvernului Ion I.C. Bratianu adresat Vienei, in care se precizeaza pozitia Romaniei in "problema Dunarii", ridicata de cercurile guvernamentale austro-ungare in conditiile anexarii Bosniei si Hertegovinei. In "Memoriu", guvernul roman cere: permanentizarea "Comisiei Europene a Dunarii", constituirea unei "Comisii a statelor riverane" pentru aplicarea regulamentului de navigatie pe cursul fluviului, in amonte de Braila, participarea Romaniei cu vot deliberativ. Urmare a pozitiei ferme a guvernului roman, Austro-Ungaria renunta la intentiile de redeschidere a "problemei Dunarii".
  • In lume
  • 1915 - 25.000 de femei au marsaluit prin New York, solicitand autoritatilor dreptul de a vota;
  • 1942 - Al doilea razboi mondial: Incepe Batalia de la El Alamein, Egipt, care se sfarseste la 3 noiembrie cu victoria Aliatilor.
  • NASCUTI LA 23 octombrie
  • 1715 - Peter II al Rusiei (m. 1730);
  • 1982 - Valentin Badea, fotbalist.
  • CLICK ISTORIC
    La 23 octombrie 1861 se infiinteaza, la Sibiu, Asociatiunea Transilvaneana pentru Literatura Romana si Cultura Poporului Roman (ASTRA), cu insemnat rol cultural si politic in lupta de afirmare nationala a romanilor din Transilvania si pregatirea Marii Uniri din 1918. Activitatea Asociatiei contribuie la indrumarea si mentinerea celor mai diverse manifestari ale vietii sociale, economice, cultural-stiintifice si artistice. Editeaza revistele Transilvania si Tara Noastra. Initiaza colectiile "Biblioteca populara", "Biblioteca tineretului" si "Biblioteca profesiunilor industriale". Infiinteaza un muzeu etnografic si o editura. La 7 februarie 1895, Comitetul de conducere al ASTREI decide elaborarea si publicarea "Enciclopediei romane", aparuta in trei volume intre 1898 si 1904 si coordonata de Cornel Diaconovici. Aceasta lucrare a indeplinit multa vreme o dubla functie, culturala si politica, in istoria poporului roman. Primul presedinte a fost episcopul Andrei Saguna, urmat de-a lungul anilor de: Vasile L. Pop, Iacob Bologa, Timotei Cipariu, George Baritiu s.a. In 1906, secretar administrativ al ASTREI este Oct. C. Taslauanu. Impreuna cu poetul Octavian Goga au sub supraveghere revista de cultura, civilizatie, literatura, arta si atitudine numita "Luceafarul". ASTRA isi inceteaza activitatea in 1946.

    Credinte populare, traditii, semne
    Existenta sau viata de aici este jalonata de doua hotare biologice majore: nasterea si moartea. La venirea din preexistenta, nou-nascutul este un strain, lipsit de identitate. Dupa asezarea pruncului pe pamant, imediat dupa nastere, gest care echivala cu intrarea in "lumea de aici", urmau, rand pe rand, alte rituri de integrare, in familie si spita de neam - recunoasterea paterna a copilului, obicei numit, in Moldova, plata cujbei. In comunitatea de credinta, integrarea se face prin botez, inchinarea copilului la icoane, scalda rituala dupa botez, cumetria; in grupa de sex prin taiatul motului la baieti, ruperea turtei la fete; in grupele de varsta si de afinitate sufleteasca prin insuratit si infratit, prinsul verilor si verisoarelor, fratia de cruce a baietilor; in institutiile premaritale prin formarea cetei feciorilor, a sezatorii fetelor, a horei satului; in grupul insurateilor prin petit, logodna si nunta. Pregatirea pentru trecerea celuilalt mare prag, moartea, devenea prioritate la anii batranetii: procurarea celor necesare inmormantarii, impartasirea secretelor si tainelor copiilor sau nepotilor, cererea iertarii celor carora le-a gresit in viata, lasarea mostenirii urmasilor cu limba de moarte. Mediatorii integrarilor parcurse de la venirea nou-nascutului din preexistenta si pana la plecarea in postexistenta sunt: mosii, nasii, parintii si preotul, iar dintre institutiile implicate: familia, neamul, obstea, biserica.
  • Profesor Ion Ghinoiu
  • ×
    Subiecte în articol: calendar