x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Luni 30 iunie 2008

Luni 30 iunie 2008

30 Iun 2008   •   00:00

Este ziua 182 a anului - Au mai rămas 184 de zile



Ziua Învăţătorului

Este ziua 182 a anului

Au mai rămas 184 de zile

Soarele:

Răsare la 5:35

Apune la 21:04

Luna:

Răsare la 2:24

Apune la 18:38

Lună nouă:


3 iulie

Primul pătrar (Luna în creştere):

10 iulie

Lună plină:

18 iulie

Ultimul pătrar (Luna în descreştere):

25 iulie

Sărbătoare creştină


Sfîntul Ierarh Ghelasie era sihastru pe valea Pîrîului Rîmeţ. A devenit egumen al Mănăstirii Rîmeţ şi avea darul facerii de minuni. Pentru calităţile sale a fost hirotonit episcop al Transilvaniei. Biserica Mănăstirii Rîmeţ adăposteşte şi astăzi craniul său. A fost canonizat în anul 1992. În tradiţia locului se spune despre Cuviosul Ghelasie că avea 12 ucenici alături de care se ruga şi postea. Şi-a cunoscut dinainte sfîrşitul pămîntesc într-una dintre drumeţiile sale. Sfîntul Ierarh Ghelasie şi-a chemat ucenicii şi i-a îndrumat să-şi trăiască viaţa în dragoste desăvîrşită şi să iubească Biserica. După aceste sfaturi şi-a dat ultima răsuflare.

Calendar creştin-ortodox

Soborul Sfinţilor 12 Apostoli; Sf. Ierarh Ghelasie de la Rîmeţ

Calendar romano-catolic

Primii Sfinţi Martiri din Roma

Calendar greco-catolic

Serbarea celor 12 Sfinţi Apostoli

Proverbul zilei:

"Cum vrei să măsori altuia, aşa ţi se va măsura"

"Proverbele Românilor", Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

S-a întîmplat azi

În România

1848 – Puternică acţiune a populaţiei bucureştene, în urma căreia cîrmuirea restaurată de mitropolitul Neofit este din nou înlăturată. Se formează un guvern interimar (1 iulie). Coloneii I. Odobescu şi I. Solomon sînt siliţi să demisioneze din armată şi să părăsească ţara;

1875 – În semn de protest împotriva semnării şi aprobării Convenţiei cu Austro-Ungaria, deputaţii liberali din Parlament, în frunte cu Mihai Kogălniceanu, demisionează, iar ziarul liberal Românul apare în chenar de doliu;

1982 – Decret al Consiliului de Stat privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea judicioasă şi reducerea în continuare a consumului de energie electrică, energie termică, gaze naturale şi alţi combustibili.

În lume

1882 – Charles Guiteau este spînzurat în Washington DC pentru împuşcarea mortală a preşedintelui SUA, James Garfield;

1935 – Partidul Socialist Senegalez îşi ţine primul congres;

1997 – Hong Kong revine sub suveranitatea Republicii Populare Chineze, după 156 de ani de administraţie britanică.

Născuţi la 30 iunie

1900 – Gheorghe Vrânceanu, matematician (m. 1979);

1966 – Mike Tyson, boxer.

Click istoric

La 30 iunie 1909 s-a născut Paul Constantinescu, compozitor, profesor la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din Bucureşti, maestru emerit al artei. Format la şcoala exigentă a lui Mihail Jora, tînărul muzician şi-a îndreptat de timpuriu atenţia asupra folclorului şi a creaţiei de tip bizantin. Paul Constantinescu se înscrie în prima linie a compozitorilor români din generaţia postenesciană. A scris muzică simfonică, de cameră, muzică de operă, piese instrumentale şi vocale, muzică pentru film, coruri şi dansuri populare pentru orchestra simfonică. S-a stins din viaţă în 1963. În semn de omagiu, Filarmonica din Ploieşti, oraşul său natal, îi poartă numele.

Credinţe populare, tradiţii, semne

În povestirile şi snoavele populare, Sînpetru este un om obişnuit. "Demult, pe vremea cînd umbla Sfîntul Petru pe Pămînt, spun bătrînii c-ar fi trecut şi pe la Roşia Montană. Ca orice călător, a nimerit într-o crîşmă. Roşienii fiind tare îmbietori din fire, l-au înconjurat ca pe un străin ce era şi au vrut să-l omenească astfel cu vinars. Sfîntul Petru n-o vrut să primească îmbieturile roşienilor. Atîta le-o trebuit, să fie refuzaţii de un moş. S-or luat la bătaie.

«– Cum, tu nu vrei să bei cu noi, te ţii măreţ, mai măreţ ca noi? Noi te-am îmbiat din toată inima!» Şi dă-i şi dă-i bătaie ca la hoţii de cai. După ce-o scăpat din mîna băieşilor, Sfîntul Petru i-o blestemat şi el cu năduf: «Voi, roşieni, să umblaţi tăt cu straiţele goale pe baie după aur şi, oricît de mult găsiţi, să nu-l puteţi ţine. Ce cîştigaţi, la crîşme să daţi!». Se zice că sfinţii ştiu blestema tare frumos şi că se împlineşte tăt ce spun. Şi de atunci roşienii tăt beau şi îmbie pe orice străin cu băutură din uiaga lor. Blestemul îl cunosc numai bătrînii care or umblat cu străiţile tăt goale. Aceia tineri rîd şi nu-i cred." (Munţii Apuseni). La marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sîngiorz, Sînziene), Sînpetru poate fi văzut de pămînteni la miezul nopţii, cînd se deschide pentru o singură clipă cerul, stînd la masa împărătească, în dreapta lui Dumnezeu.

Profesor Ion Ghinoiu

×
Subiecte în articol: calendar