x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Alexandra Dulgheru

Omul zilei: Alexandra Dulgheru

25 Mai 2009   •   00:00
Omul zilei: Alexandra Dulgheru
Sursa foto: /Reuters

S-a născut şi a copilărit lângă terenurile de tenis din Herăstrău, iar pasiunea pentru tenisul de câmp a prins-o încă de la vârsta de 4 ani, primul mo­del fiind sora sa mai mare.



În anul 2005 ajun­gea numărul 7 mondial la nivelul juniorilor. Au urmat multe probleme de sănătate. Pentru mo­ment îşi dorea să renunţe la "sportul alb", însă a uitat de toate şi a luat-o de la capăt. Este vorba despre Alexandra Dul­ghe­ru, care săptămâna viitoare va împlini 20 de ani.

Sportiva a par­­ticipat pentru prima oară la un, în­să a trecut prin multe peripeţii. A ajuns cu în­târ­ziere la Varşovia, a trecut trei tururi de calificări, dar în final a triumfat, după o finală cu Alona Bondarenko. Succesul i-a adus un impresionant salt în clasamentul mondial, de pe locul 201 pe 80.

Pentru această victorie superbă, Jurna­lul Na­ţi­o­nal o declară pe Alexandra Dulgheru "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar