x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Carmen Firan

Omul zilei - Carmen Firan

13 Apr 2005   •   00:00

Scriitoare
Varsta: 47 de ani

  • 14 aprilie 2005
  • Membra a Uniunii Scriitorilor din Romania, a Societatii Poetilor Americani, PEN Clubului din New York
  • Volume: "Tot mai aproape", "Farsa", "Iluzii pe cont propriu", "Trepte sub mare"

    Scriitoarea Carmen Firan isi lanseaza astazi volumul de povestiri "Caloriferistul si nevasta hermeneutului", publicat anul acesta in colectia "Fiction Ltd." de la Editura Polirom. Cartea reuneste opt dintre povestirile autoarei romance stabilite in SUA. "Nuvelele sunt plasate in New Yorkul de azi, unele in lumea sofisticata din Manhattan, altele in Babylonul etnic din Queens, unde o parte a emigratiei romanesti inca se zbate cu dileme identitare, cu prejudecati si nostalgii. Dragostea, gelozia, desertaciunea, relatia in cuplu, apropierea de Dumnezeu, fatalismul si superba aventura existentiala sunt temele predilecte ale eroilor cartii, oameni obisnuiti care intalnesc miracolul si sunt marcati de stranietatea lui", explica autoarea continutul volumului lansat astazi. Stabilita din anul 2000 la New York, scriitoarea s-a remarcat de-a lungul timpului ca poeta, prozatoare, dar si jurnalista. Pentru lansarea recentului sau volum de nuvele, Jurnalul National o declara pe Carmen Firan "Omul zilei".
  • ×
    Subiecte în articol: calendar