x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Cătălina Buzoianu

Omul zilei: Cătălina Buzoianu

de Ramona Vintila    |    20 Oct 2008   •   00:00
Omul zilei: Cătălina Buzoianu

Pentru că reprezintă cu succes arta românească peste hotare, creează spectacole proaspete, dezvăluind energii potenţiale pentru teatru, Jurnalul Naţional o declară pe Cătălina Buzoianu “Omul zilei”.


Prima premieră a stagiunii curente la Teatrul de Comedie a semnat-o Cătălina Buzoianu – “Ioana şi focul” de Matei Vişniec, fiind de fapt premiera absolută a piesei omonime a dramaturgului. Cunoscuta regizoare, a cărei activitate scenică are un parcurs de circa 40 de ani, a distribuit interpreţi tineri, unii fiind chiar la primul sau al doilea contact cu scena profesionistă. Ea a împletit întotdeauna regia cu pedagogia, mulţi actori primind “botezul” scenei chiar de la celebra creatoare. Un alt spectacol al său, care a atras atenţia în acest an, a fost “Cântarea Cântărilor, versiunea rock”, o coproducţie română-franceză.

×
Subiecte în articol: calendar