x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Radu Mihăileanu

Omul zilei: Radu Mihăileanu

01 Mar 2010   •   00:00
Omul zilei: Radu Mihăileanu
Sursa foto: Alexandru Molovata/Jurnalul Naţional

Lungmetrajul "Concertul" al lui Radu Mihăileanu a obţinut două Premii César, la categoriile Cea mai bună muzică (Armand Amar) şi Cel mai bun sunet (Bruno Tarrière, Pierre Excoffier şi Selim Azzazi).

Filmul a avut şase nomina­lizări la cea de-a 35-a ediţie a Premiilor César, eveniment desfăşurat sâmbătă seară la Paris. Pelicula lui Mihăileanu a concurat cu "Un Prophète", regia Jacques Audiard, cu nouă proaspete statuete César, inclusiv pentru Cel mai bun film şi Cel mai bun regizor.

Apreciatul cineast, care nu uită niciodată ţara de unde a plecat - România, el realizând aici mai mult de 50% din filmul "Concertul", distribuind şi actori români, a câştigat un astfel de trofeu în 2006, pentru cel mai bun scenariu original, cu filmul "Trăieşte". Şi "Trenul vieţii" a fost nominalizat (pentru scenariul original) la acelaşi premiu în 1999. Este totuşi un mare succes pentru filmul "Concertul", chiar şi cu două Premii César.
Pentru noua sa izbândă, Jurnalul Naţional îl declară pe Radu Mihăileanu "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar