x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Samabata 25 iunie 2005

Samabata 25 iunie 2005

25 Iun 2005   •   00:00

Este ziua 176 a anului
Au mai ramas 189 de zile

PROVERBUL ZILEI
"Cu trupul in biserica si cu gandul la dracu’"
- despre cel fatarnic.

>"Proverbele Romanilor", Iuliu A. Zanne, vol. I, Editura Scara, Asociatia Romana pentru Cultura si Ortodoxie, Bucuresti
SOARELE
  • Rasare la 5:32
  • Apune la 21:04


    .

    .

  • LUNA
  • Apune la 9:01

  • Ultimul patrar (Luna in descrestere) - 29 iunie
  • Luna noua - 6 iulie
  • Primul patrar (Luna in crestere) - 14 iulie
  • Luna plina - 21 iulie
  • Ziua Drapelului National (26 iunie)

    Zodia Rac (22 iunie - 22 iulie)

    CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
  • Sf. Mare Mucenita Fevronia; Cuviosii Dionisie si Dometie; Cuv. Mucenita Livia; (Odovania Praznicului Pogorarii Sfantului Duh)
  • CALENDAR ROMANO-CATOLIC
  • Sf. Wilhelm
  • CALENDAR GRECO-CATOLIC
  • Sf. Febronia; Incheierea Sarb. Rusaliilor
  • SARBATOARE CRESTINA
    Sfanta Mare Mucenita Fevronia traia in Cetatea Sivapol, la o manastire de femei, ducand o viata infranata. Ostasii pagani au sosit in cetate ca sa-i munceasca pe cei care cred in Hristos si au inconjurat manastirea. Au gasit insa numai doua batrane si pe Fervonia, caci ceilalti fugisera. Au prins-o pe fecioara si, legand-o in lanturi de grumaji, au scos-o afara din manastire. Judecatorul a poruncit sa fie intinsa in patru parti, aprinzand foc dedesubt, i s-au taiat apoi mainile si in cele din urma capul. Moastele ei au fost adunate de credinciosi si ingropate in manastirea la care a crescut. De la mormantul ei, bolnavii luau tamaduiri si multi elini au crezut apoi in Hristos si s-au botezat.

    S-A INTAMPLAT AZI
    In Romania
    Sambata, 25 iunie
  • 1441 - Prima mentiune a Adunarii tarii in Moldova; in Tara Romaneasca ea este pomenita pentru prima oara in 1522;
  • 1984 - Inaugurarea lucrarilor de constructie a "Casei Poporului" si a Bulevardului "Victoria Socialismului". Cateva mii de case au fost daramate, intr-o arie reprezentativa pentru arhitectura traditionala bucuresteana;

    Duminica, 26 iunie
  • 1848 - Guvernul provizoriu decreteaza eliberarea robilor tigani, incepand din 10 iulie;
  • 1940 - V.M. Molotov inmaneaza ministrului Romaniei la Moscova, Gh. Davidescu, nota ultimativa a guvernului sovietic, prin care se cere cedarea imediata a Basarabiei si a Bucovinei de Nord. Transmisiunea ultimatumului se prelungeste pana in zorii zilei de 27 iunie.

    In lume
    Sambata, 25 iunie
  • 1950 - Inceputul razboiului coreean;
  • 1991 - Croatia si Slovenia isi proclama independenta.

    Duminica, 26 iunie
  • 1945 - A fost semnata Carta Natiunilor Unite;
  • 1977 - Elvis Presley a sustinut, la Indianapolis, ultimul sau concert.
  • NASCUTI LA 25 iunie
  • 1940 - Actorul Dorel Visan;
  • 1968 - Fotbalistul Dorinel Munteanu.
  • NASCUTI LA 26 iunie
  • 1956 - Cantaretul si actorul Chirs Isaak.
  • MOMENT ISTORIC
    La 25 iunie 1942, Presedintia Consiliului de Ministri emite ordinul de deportare a tuturor tiganilor nomazi in Transnistria (pana la 15 august 1942 au fost evacuate 11.441 de persoane); intre 12 si 20 septembrie 1942 au fost evacuati 13.176 de tigani stabili, in total 24.617 de persoane, adica 9,38% din totalul recenzat in 1930 (262.501 de persoane sau 1,5% din populatia Romaniei). Motivul oficial declarat al deportarilor: lipsa unei ocupatii precise sau existenta condamnarilor pentru savarsirea unor delicte penale. Din cauza conditiilor mizere in care au trait, se estimeaza ca jumatate dintre tigani au murit in Transnistria. Supravietuitorii s-au intors in martie-aprilie 1944, uneori chiar cu concursul militarilor romani si personalului CFR. De notat ca in teritoriile ocupate de fortele naziste au fost ucisi intre 70% si 80% din tiganii respectivelor tari.

    Credinte populare, traditii, semne
    Coroana impletita din floarea de Sanziana (Dragaica) si din spice de grau in dimineata zilei de Sanziene sau de Dragaica este o efigie divina, care are puteri miraculoase: purtata pe cap de o fecioara in ceremonialul numit Dansul Dragaicei, simbolizeaza zeita agrara; agatata la fereastra, in stalpii portilor, in crucile din hotar si din cimitir, are functia apotropaica, de aparare a oamenilor, animalelor si holdelor de stihiile naturii; aruncata pe acoperisul casei sau al surii indica, prin anume semne, daca cel caruia i-a fost menita sau cel care a confectionat-o sau a azvarlit-o va trai sau va muri, daca fata se va casatori in cursul anului si cum ii va fi ursitul (tanar sau batran, frumos sau urat), daca va fi sanatos sau bolnav, daca va avea noroc sau paguba in casa. Cununa de Sanziene care impodobeste capul Dragaicei in timpul dansului sau nuptial are aceeasi semnificatie cu colacul din faina de grau pus de nasa pe crestetul miresei in timpul colacariei (inainte de pornirea alaiului nuntii la biserica) si cu cununile imparatesti puse de preot pe capul mirilor in timpul cununiei crestine. In toate cazurile se realizeaza transferul fertilitatii de la un substitut al sacrului (colacul, cununa) la mire si mireasa. (Profesor Ion Ghinoiu)
    ×
    Subiecte în articol: calendar iunie