x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Sarbatoare - Sfanta Maria Mica

Sarbatoare - Sfanta Maria Mica

08 Sep 2006   •   00:00

Crestinii sarbatoresc astazi Nasterea Nascatoarei si Pururea Fecioarei Maria, numita de romani Maica Domnului, Santamaria Mica sau Precesta Mica.

Crestinii serbeaza astazi Nasterea Maicii Domnului. Parintii ei, Ioachim si Ana, desi batrani, nu incetau sa se roage pentru ca Dumnezeu sa le daruiasca un copil, pentru ca faptul de a nu avea copii era socotit de vechii evrei un blestem. Dumnezeu le-a ascultat rugaciunea si a dezlegat neputinta lor. Astfel, Fecioara s-a nascut din starea lor de rugaciune si prin binecuvantarea dumnezeiasca. Asa a venit pe lume cea care l-a nascut pe Mantuitorul Hristos, Fecioara Maria, Imparateasa tuturor sfintilor. Prin virtutile si sfintenia vietii ei, a biruit orice ispita, orice pacat. De aceea, Dumnezeu a ales-o si s-a adresat ei pentru ca Mantuitorul lumii sa se poata intrupa din ea.

Credinte populare, traditii, semne
Dupa aproximativ o luna de la moartea (Adormirea) Fecioarei Maria (15 august), crestinii ii celebreaza nasterea. Conform traditiei crestine, Fecioara Maria a fost nascuta miraculos. Parintii ei, Ioachim, descendent al unui neam imparatesc, si Ana, descendenta din neamul lui David, erau defaimati si huliti ca nu aveau copii. Ioachim se roaga lui Dumnezeu in munti, iar femeia lui, "stearpa si neroditoare", in gradina, sa le dea rod sfant pantecelui. Dupa unele legende populare, Ana ar fi ramas insarcinata mirosind sau sarutand o frunza de par sau o floare, dupa altele s-ar fi nascut din "durere de inima", dintr-o mama de 7 ani si un tata de 77 de ani. Cele doua Santamarii incadreaza calendaristic Anul Nou Biblic (1 septembrie), presupusa "Facere a lumii" (5508 i. Chr.). De altfel, multe din trasaturile specifice Anului Nou Biblic sunt preluate de Santamariile romanesti. Peste o mare sarbatoare din preajma echinoctiului de toamna, dedicata mortii si renasterii unei zeite preistorice, parintii Bisericii Crestine au suprapus Nasterea Nascatoarei si Pururea Fecioarei Maria (8 septembrie), numita de romani Maica Domnului, Santamaria Mica sau Precesta Mica. In calendarul popular, Santamaria Mica este hotar astronomic intre vara si iarna, marcat de inchiderea pamantului pentru reptile si insecte, de plecarea pasarilor migratoare spre tarile calde, de schimbarea palariei cu caciula si altele. (Profesor Ioan Ghinoiu)

×
Subiecte în articol: calendar