Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Neobişnuit de frumoase, toamnele acestea româneşti! Atât de bogate în substanţă, în trăiri, în… bucate! Şi aşa cum gospodarii adună roadele toamnei în coşuri, tot astfel am adunat şi noi, între filele unei reviste, reportajele şi cronicile evenimentelor la care am fost părtaşi..
Recolta de cuvinte
Neobişnuit de frumoase, toamnele acestea româneşti! Atât de bogate în substanţă, în trăiri, în… bucate! Fie că o porneşti pe "drumurile vinului" (în Panciu ori la Pietroasele), fie că te aţii în calea ciobanilor ce-şi aduc de la păşune oile cu care au hălăduit vara toată prin munţi (în ţinutul cel binecuvântat al Branului) ori eşti oaspete în casele moţilor, în Munţii Apuseni – vei întâlni de fiecare dată ceva de consemnat: o întâmplare, o poveste, o reţetă. Şi aşa cum gospodarii adună roadele toamnei în coşuri, tot astfel am adunat şi noi, între filele unei reviste, reportajele şi cronicile evenimentelor la care am fost părtaşi.
Reţeta de suflet
Dincolo de fereastra largă, apusul îmbrăca munţii în purpură. Regăseam, la Chateau d’Oex, generozitatea elveţiană, în casa în care prietenia te învăluia pe neştiute, ca aromele unei pâini de secară, pregătită după o veche reţetă din Pays d’Enhaut. Reîntâlnirea cu Cathy şi Jacky Bolay, cu Michel Isoz – gazdele toamnei noastre trecute, un anotimp înfăşurat deja în amintiri precum coconul ce aşteaptă să devină fluture – fusese unul dintre acele momente pe care le aştepţi şi le trăieşti cu inima tremurând. Pregătisem cu înfrigurare darurile pentru cei cunoscuţi, dar şi pentru cei pe care aveam promisiunea să-i cunoaştem. Ne gândisem de atâtea ori cum le vor străluci ochii, cât vor înţelege din rosturile, simbolurile micilor obiecte în care închideam poveşti româneşti. Dar mai ales aşteptasem clipa când Michel – la ferma căruia deprinsesem tainele fabricării celebrei brânze Etivaz – ar fi ţinut în mână "buduroiul" de coajă de brad în care dospea, nestingherită, brânza oilor muscelene. Aşteptarea a meritat. Nările păstorului elveţian – care-şi petrecuse tinereţea "învăţând" tehnici noi de preparare a brânzeturilor la văcarii din… Paraguay şi Canada, pentru ca mai apoi să se întreacă umăr la umăr cu francezii ("brânzarii" Europei), "furându-le" o medalie de argint – se deschiseseră largi, ochii aşijderea, atunci când din ambalaj a ieşit la iveală coşuleţul de coajă de brad, din care brânza îşi "iţea" aromele iuţi-picante. L-a privit îndelung, răsucindu-l în mâini, fără a îndrăzni să desfacă şireturile corsetului de lemn, pentru a gusta din miezul lui brânza aceea necunoscută unui "armaili" din Alpi. Abia a doua zi, la micul dejun, în vreme ce ne înfruptam cu toţii din roata de Etivaz cu numărul 300 (aceeaşi la facerea căreia asistasem în toamna trecută) avea să ne spună: "E formidabilă brânza voastră din Carpaţi! Puternică, picantă… Ah! Şi gustul acela neobişnuit, de răşină!"
