x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Algeria supelor

Algeria supelor

12 Oct 2005   •   00:00
GARGANTUA SI PANTAGRUEL
Nici eu nu mai stiu pe unde o sa mai poposim astazi... Sunt atatea tari si atatea locuri frumoase care merita vazute. Dar mai ales atatea ispite gastronomice! Iar cu mancarea nu e de glumit! Mai treci peste suparare, mai uiti de nemultumiri, de tradari sau deceptii, dar cu un om flamand nu e bine sa te pui! Asa ca, stiti cum se spune: "paza buna trece primejdia rea!". Astazi megem in Algeria. O adevarata bogatie culinara!

O data ajunsi aici veti intalni la tot pasul restaurante cu mancaruri traditionale din aproape toate tarile. Dar ce rost are sa degustati aceleasi preparate din care va infruptati zi de zi cand, in sfarsit, aveti sansa sa incercati ceva nou?

Si, cum orice experienta noua nu poate fi decat placuta, puteti incepe cu o "Kemia". O supa preparata din morcovi, rosii, ceapa, fructe de mare, melci si peste, servita de algerieni pe post de energizant. Dupa cum ati putut remarca de-a lungul calatoriilor noastre gastronomice, fiecare popor, in functie de stilul de viata si de preferinte, isi manifesta afinitatea catre anumite feluri de mancare. Fie ele cu carne, peste sau legume!

La acest capitol algerienii sunt mari consumatori de supe si de ciorbe, acestea nelipsind de la nici o masa. Ciorba "frik" se numara printre preferata algerienilor, deoarece se prepara repede, iar pe deasupra este si satioasa. Cu carne de pui, morcovi, ceapa, tomate, grau si verdeata. Se leaga totul cu un ou, dupa care se serveste calda, cu smantana. Nici mancarurile cu carne nu sunt putine la numar! Combinatii inedite de ingrediente si arome ale caror secrete le detin doar algerienii. "Lham lahlou" este o mancare din carne de vita, cu prune si sos de unt cu suc de portocale. O mancare pe care gurmanzii o adora pur si simplu.

TRADITIE. Cat despre "Ciakciuka", numai cuvinte delicioase! Un preparat traditional pregatit diferit, in functie de regiune si de preferintele fiecaruia, cu ardei grasi si rosii coapte bine. Se calesc putin in ulei, dupa care se face un sos din usturoi pisat marunt, ceapa taiata solzisori, putin ulei de masline si piper. Se amesteca impreuna cu legumele calite, iar la sfarsit se adauga doua-trei oua.

Pestele este consumat mai mult fript de catre algerieni. Si, atentie, niciodata singur! Intotdeauna cu sos de usturoi si piper rosu sau asezonat cu salata de legume.

La capitolul prajituri veti avea ocazia sa gustati dulciuri, in care veti gasi trei ingrediente constante: gris, miere si curmale. Dar, combinatia este una reusita, asa ca veti fi pe deplin multumiti!

Si, dupa asemenea preparate, un ceai de menta este mai mult decat indicat. Iar algerienii detin un adevarat ritual de preparare, iar gustul mentolat este unul de vis.

CIAKCIUKA

INGREDIENTE: un kilogram de cartofi, 9 linguri cu ulei, 7 cepe taiate marunt, 7 ardei grasi, 8 carnati din carne de oaie, 500 g rosii, 5 oua, cimbru, sare, piper.

PREPARARE: Cartofii se curata de coaja si se pun la fiert in apa cu sare, dupa care se taie cubulete. Carnatii se pun la prajit in uleiul incins. In acelasi ulei se calesc cartofii, ceapa, ardeii si rosiile taiate rondele fine. Se sareaza si se pipereaza dupa gust. Peste toate aceste ingrediente se adauga cimbru si se amesteca bine. Se face o omleta si se pune pe un platou, iar in mijlocul ei se rastoarna mancarea obtinuta.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul