x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Blair dezbina Europa

Blair dezbina Europa

de Irina Cristea    |    20 Iun 2005   •   00:00
Blair dezbina Europa

Reuniunea liderilor Uniunii Europene a fost un esec rasunator pentru care participantii se invinovatesc reciproc, in timp ce vocile opozantilor extinderii Uniunii se aud tot mai puternic.

Al doilea om ca importanta in Guvernul francez este de parere ca procesul de extindere a Uniunii Europene trebuie suspendata si nu se sfieste sa o spuna deschis. Ministrul de Interne, Nicolas Sarkozy, a facut aceasta declaratie dupa incheierea Consiliului European de la Bruxelles, unde sefii de stat si de guvern nu au reusit sa gaseasca solutii nici pentru reanimarea proiectului Constitutiei, nici pentru bugetul pe perioada 2007-2013.

LECTII. Actualul ministru de Interne, privit de multi drept viitorul presedinte al Frantei, crede ca Europa trebuie sa stie ce invataminte are de tras dupa esecul de la Bruxelles. El nu a spus daca si aderarea Romaniei si Bulgariei, prevazuta pentru 1 ianuarie 2007, ar trebui trasa pe linie moarta. De obicei insa, discursurile guvernantilor europeni adepti ai suspendarii extinderii nu se refera si la cele doua tari, care si-au incheiat negocierile si au semnat si Tratatul de aderare. Mai mult, ele sunt considerate ca facand parte din acelasi val de extindere ca si cele 10 tari care au aderat anul trecut.

CRIZA REALA. Declaratiile lui Sarkozy vin ca un dus rece pentru politicienii europeni care au plecat de la Bruxelles cu senzatia ca situatia este grava, dar ca nu este cazul sa le vorbeasca cetatenilor despre vreo criza de proportii la nivelul UE. De altfel, summit-ul s-a incheiat cu concluzia amara a premierului luxemburghez, Jean-Claude Juncker: "O sa vi se explice in urmatoarele zile ca Europa nu e in criza. De fapt e intr-o criza profunda", a spus Juncker, adaugand iro-nic ca, saptamana viitoare, se va duce la reuniunea SUA-UE pentru a-i explica pe larg presedintelui american cat de puternica si viguroasa e Europa. Premierul luxemburghez a acuzat unele tari membre ca nu au avut vointa politica de a ajunge la un acord si au dorit, de fapt, esecul discutiilor. Principala vinovata e considerata Marea Britanie care a refuzat sa cedeze asupra "cecului anual" prin care i se ramburseaza, de doua decenii, o mare parte a contributiei bugetare. Cancelarul german, Gerhard Schroeder, i-a acuzat pe britanici ca evita de fapt sa plateasca pretul extinderii. Pentru Romania, amanarea acordului bugetar nu prezinta o amenintare directa, pentru ca sumele pentru 2007-2009 sunt deja garantate prin tratatul de aderare.

SONDAJ
Aproximativ 70% dintre germani sunt de parere ca Romania si Bulgaria nu sunt pregatite sa intre in Uniunea Europeana. Potrivit unui sondaj citat de site-ul Novinite, 53% dintre cei chestionati s-au declarat impotriva aderarii europene a Romaniei, in timp ce adversarii Bulgariei au "totalizat" 49 de procente. Sondajul a fost realizat in perioada 23 aprilie - 8 mai, cu destul de mult inainte ca in Franta si Olanda sa aiba loc referendumurile privind tratatul constitutional. El a coincis insa cu campania electorala din landul german Renania de Nord-Westfalia.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul