Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Suna telefonul. Sunt in trafic, dar raspund. Stiu cine e si am intarziat ingrozitor. "Alo! Maria Teslaru sunt!" - rasuna vocea ei in receptor. Ce mai pot sa spun, cand am plecat prea tarziu de acasa? "Vin imediat! E aglomerat! Sunt pe-aproape!"
In sfarsit, ajung! Intru ca o furtuna in bloc, iau liftul... Dau sa-mi trag sufletul pe palier, sprijinit de usa apartamentului. Dar usa se deschide si cat pe ce sa cad peste actorul Alexandru Georgescu. Minunat inceput! Gioni ma incurajeaza cu un zambet. "Va asteptam...", imi spune. Apoi, cu un gest, "e in bucatarie."
Intru. "O cafea?", intreaba actrita Maria Teslaru. Refuz neconvingator. "Auzi, ai timp? Voiam sa fac ceva bun de mancare. Hai, stai jos". Ma conformez. Mi-e putin rusine ca am intarziat, desi nimeni nu-mi reproseaza asta si sunt incordat. Ma simte. "Intotdeauna mi-a placut sa gatesc si am fost interesata de tot ce-am mancat bun pe unde am umblat", incepe ea, incercand sa destinda atmosfera.
"Am fost mereu deschisa la tot ce intalneam, pentru ca e foarte complicat sa fii vanitos, nu numai in bucatarie, ci si in viata. Nu faci decat sa pierzi. Invatand de la altii, si ce trebuie sa faci si ce nu, doar castigi. Si nu e un lucru pe care l-am invatat in teatru, cred ca, mai degraba, e invers. Bunica era o femeie extrem de deschisa si cu un umor desavarsit, care nu ne lasa sa facem lucrurile pripit. Stii, nu cred ca am retinut intotdeauna tot ce ne-au spus bunicii, dar pastram uneori un model exact, un fel concret de a actiona. Asta cred ca am mostenit sau am invatat eu. Orice lucru, oricat de complicat si oricat de multa munca ar presupune, trebuie dus pana la capat. Asa era ea in tot ce facea. Si ii placea tot ce era elaborat si migalos, inclusiv mancarurile pentru care astazi nu mai ai timp."
A bucatari voluptuos
"Seman foarte mult cu ea. Si psihologic. Imi plac lucrurile facute cum se cuvine si "in ritmul lor". Poate de aceea nici eu nu sunt o adepta a minuturilor astora care ne-au invadat. Au si ele importanta lor in viata asta zbuciumata pe care o traim. Nu mai poti fi o femeie care pregateste patru feluri de mancare si un desert. Dar cred ca asa a disparut si voluptatea gatitului pentru majoritatea dintre noi. Acum faci ceva "la viteza" - cum se spune - ca sa multumesti pe toata lumea si sa scapi repede, ca e tarziu si maine te duci la serviciu.
Pe mine insa ma relaxeaza extraordinar de mult sa gatesc. Ma detaseaza parca de toate... Poate si pentru ca imi aduce aminte de gesturile la care am fost martora in copilarie. E bucuria, dar si durerea si nostalgia unui timp fara griji, in care traiau toti...". Se opreste un moment din vorba. Vad, sau mi se pare ca vad, o lacrima in coltul ochiului. Intorc privirea si ma fac ca am pierdut ceva prin buzunare.
"Cand ma apuc, de exemplu, sa fac poale-n brau", revine Maria repede si un zambet ii flutura pe buze. "Revad exact momentul in care bunica punea branza in centru si imi arata cum trebuie ridicat aluatul, in asa fel incat sa se lipeasca. Si pe mine, la cinci ani si jumatate, ma distra teribil sa vad un aluat cu branza in el si cum eu pot sa-i fac un mot, si ca nu se desprinde, nu curge, si ca din el va iesi o placinta!"
Radem amandoi! Stratagema i-a reusit, iar acum ma simt ca acasa. Toata incordarea mea a disparut.
"E foarte interesant cum ramai marcat sufleteste de o imagine sau un miros. Pentru mine, mai ales acum, toamna, e important sa reiau aceste gesturi de odinioara, cum e important acum sa ai pe masa toate legumele, ca si cum ai onora anul ce a trecut. E ca o despartire, daca vrei...
Asa am ajuns sa prepar ceea ce bunica mea a numit Muguri de piept de porc cu legume, o mancare atat de simpla, dar care pentru mine inseamna enorm. Atunci cand se intampla sa o gatesc, toate amintirile ma invadeaza. Legumele adunate pe masa, toate - onorand anotimpul si bogatiile lui, cum spuneam mai inainte - ma fac sa rememorez anii aceia foarte fragezi ai copilariei, in care prezenta bunicii conferea echilibru universului intreg. Pana la urma, nu mai este vorba despre un fel de mancare, ci despre o poarta deschisa spre cei mai frumosi ani din viata unui om". Si simt deja un tremur in vocea ei. Ma gandesc doar la lacrima aceea subtire care ii alunecase pe obraz si intorc din nou privirea... Parca simtind stanjeneala mea, imi spune cu o voce calda: "Hai la masa, ca, uite, cat am vorbit, mancarea e deja gata!"
AM REUSIT ACOLO UNDE AM AVUT INDOIELI "Si in bucatarie, ca si in teatru, acolo unde am muncit mult, unde am avut indoieli si am crezut ca mi-e imposibil, acolo am reusit". Actrita Maria Teslaru spune asta cu mult firesc. "Ce mi se parea la prima mana si foarte simplu a iesit superficial si criticabil. Eu aseman acele "reusite" ale mele cu un sandvis. Dar acolo unde am dat intr-adevar obolul, cum se spune, acolo unde am muncit pe branci, acolo am ajuns sa ma simt implinita. Si cred ca nu sunt un caz singular." Nu asteapta nici o confirmare de la mine. Stie ca forta aceea mereu amintita a gesturilor vechi a sustinut-o nu o data sa depaseasca praguri pe care le credea de netrecut.
Muguri de piept de porc cu legume
Iei 6 sau 7 cepe mari, albe si rosii, pe care le tai rondele si le asezi pe fundul unui vas. Pe acest pat de ceapa pui 7-8 gogosari si ardei grasi si capia de diferite culori, taiati fin. Apoi tai un mar mare in rondele generoase, pentru ca altfel se va inmuia prin gatire si riscam sa se sfarame. Adaugi 3-4 catei de usturoi taiati mai mare si rosii taiate rondele.
Abia acum pui cam 1 kg de muguri de piept de porc, taiati bucatele si deasupra iarasi rosii taiate rondele. Peste toate se toarna un pahar de vin alb sec, o ceasca de ulei de masline, o jumatate de ceasca de otet si o cana de apa, sare, piper.
Deasupra se pune o folie de zinc sau de aluminiu si se introduce totul la cuptor pentru 20 de minute, la foc mediu, ca sa fiarba. Apoi scoti tava, intorci carnea, adunand legumele in jurul ei, si o bagi la loc, la foc mic si fara folie, pana se coace.
