x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Liber la porumb modificat genetic

Liber la porumb modificat genetic

de Anca Aldea    |    12 Aug 2005   •   00:00

Uniunea Europeana a autorizat importurile de porumb modificat genetic, produs de o companie de profil din Statele Unite. Porumbul MON 863, rezistent la un gandac care se hraneste cu radacina plantei, va putea fi importat in tarile membre ale Uniunii Europene timp de zece ani de-acum inainte. El este destinat, in exclusivitate, hranei animalelor si urmeaza sa primeasca si un al doilea accept, in septembrie, din partea Consiliului de Ministri. "Cand va ajunge pe piata, porumbul MON 863 va trebui etichetat", se arata in comunicatul Comisiei Europene. Asta pentru ca Uniunea tine cu tot dinadinsul ca produsele pe baza de organisme modificate sa fie etichetate atunci cand ele sunt destinate consumului uman sau animal.

VOCIFERARI. In privinta porumbului MON 863, in aprilie 2004, Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentatiei si-a dat avizul stiintific pentru importul lui, considerandu-l la fel de sigur. Desi numeroase organizatii ecologice s-au declarat ingrijorate cu privire la siguranta pe termen lung pe care o ofera porumbul MON 863. Aceste organizatii citeaza un studiu potrivit caruia sobolanii hraniti cu porumb MON 863 au suferit o modificare semnificativa a compozitiei sangelui si, in special, a celulelor rosii. Prin masura anuntata de Comisia Europeana se pune astfel capat unei interdictii neoficiale pe care Bruxellesul a impus-o, in urma cu un an, acestei varietati transgenice. (Anca Aldea)

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul