x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Primavara orezului

Primavara orezului

29 Mar 2006   •   00:00

De ce ma-nfior tot timpul la gandul mancarurilor tandre, gatite si savurate sub palpaiala sugubeata a unei lumanari? Sau de ce dorinta mea de a face fericit un barbat este starnita, instigata, aprinsa de paini cu masline, de ceapa tocata, de pesti la cuptor?

BUCATARIA SI DRAGOSTEA
CRISTIANA ISOPESCU, Redactor-sef, BBC GOOD FOOD

De ce ma-nfior tot timpul la gandul mancarurilor tandre, gatite si savurate sub palpaiala sugubeata a unei lumanari? Sau de ce dorinta mea de a face fericit un barbat este starnita, instigata, aprinsa de paini cu masline, de ceapa tocata, de pesti la cuptor? Azi dimineata, visand la romantice mese, cu servetele si lampi aromate, am inventat Melancolia aripilor de curcan, stropite cu sos de vin caramel si tanjinde dupa orez salbatic din indice mese, picante, vioaie si miraculoase...

Cred si afirm cu sufletul muierii indragostite ca barbatul dorit, ravnit, sedus cu gatelnite din tara lui Buddha isi pleaca urechea si simtul sub bobul orezului galben, acolo unde, la pas cu samanta piperului rosu sau cu aroma batonului amarui de proaspata scortisoara, sta scrisa adoratia mea... Acum, ca e primavara, orezul cu doua boabe, alb si maro, cautat, pitit si gatit in tava cu vin rosu, cu ulei de porumb, cu menta si scortisoara seduce sigur orice barbat...

OREZ INDIAN CU MENTA SI SCORTISOARA
  • Ingrediente: doua aripi de curcan (500 g), 350 g orez salbatic prefiert (nedecorticat), doua rosii, 200 ml ulei de porumb, un ardei capia, 10 g menta proaspata, doua batoane scortisoara, 3 pahare cu vin rosu, doua cepe de apa, o lingura cu miere, sare, piper.
  • Preparare: Se calesc cepele in 150 ml ulei incins. Cand cepele s-au calit se adauga rosiile taiate felii si ardeiul capia. Se toarna doua pahare cu vin rosu, se condimenteaza totul cu sare si piper si se muta amestecul intr-o tava incapatoare. Se pun si aripile de curcan si se da tava la cuptor pentru 50 de minute, acoperita cu folie de aluminiu. Dupa 20 de minute de tinut la cuptor se scoate tava, se toarna 50 ml de ulei de porumb peste aripi si inca un pahar cu vin rosu indulcit cu miere. Se da din nou la cuptor tot acoperita, pentru inca 30 de minute.

    Separat se prepara orezul. Se pune intr-o tigaie pe foc cu doua linguri de apa. Se acopera tigaia cu un capac si se lasa 10 minute. Atata vreme cat orezul este deja fiert, nu este nevoie sa fie lasat la calit decat 10 minute. El oricum este imbibat de apa si atunci se patrunde foarte bine, fiind lasat la inabusit. Dupa acest rastimp se sareaza si se pipereaza orezul, se adauga menta verde si batoanele de scortisoara.

    Cand aripile de curcan sunt bine patrunse se servesc cu orez aromat alaturi si cu sosul de vin cu rosii si ardei. Se bea vin rosu demisec si se orneaza masa cu lumanari aromate (eventual cu parfum de scortisoara sau de cafea).
  • ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul