x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Vederi de altadata

Vederi de altadata

14 Iun 2005   •   00:00
Vederi de altadata

Cei care aveti vederi de demult, chiar de acum 100 de ani, de la munte, de la mare, din statiunile din Romania, trimiteti-le la Jurnalul National.

Cei care aveti vederi de demult, chiar de acum 100 de ani, de la munte, de la mare, din statiunile din Romania, trimiteti-le la Jurnalul National. Vrem sa publicam gandurile lor.
Ganduri vechi, care trezesc amintiri, nostalgii si zambete.
Ganduri de demult, ganduri din Romania de altadata.
Ganduri dintr-un secol trait si trecut.

Regulament: Asteptam vederile voastre pe adresa Casa Presei Libere nr. 1, intrarea D, etaj 8, pentru Anita Panait, Departamentul "Constructie de Marca", sau pe e-mail, la adresa - anita.panait@jurnalul.ro .

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul