x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Sănătate în doze mici

Sănătate în doze mici

de Irina Cristea    |    03 Dec 2010   •   13:55
Sănătate în doze mici
Sursa foto: /Thinkstock

140858-thinkstock101740457.jpgO porţie de peşte la grătar, un pahar cu lapte, un televizor fără telecomandă şi o porţie zdravănă de râs – nu neapărat în această ordine ne pot îmbunătăţi starea de sănătate şi starea de spirit. Este concluzia specialiştilor consultaţi de revista Prevention, în încercarea de a dibui „trucuri” mici, dar eficiente pentru o viaţă mai plăcută. A rezultat că gesturi mărunte şi la îndemână pot face minuni.

De exemplu, o chicoteală pe cinste nu e o binecuvântare doar pentru psihic, ci şi pentru inimă. Un studiu rea­lizat la Universitatea Texas din Austin arată că râsul îmbunătăţeşte circulaţia sângelui cu peste 20%.

Un alt exemplu: o infuzie de ceai de plante nu are doar un efect relaxant, ci serveşte şi ca „scut” pentru atacuri cerebrale. Un studiu realizat la Facultatea de Medicină a UCLA a demonstrat că persoanele care obişnuiesc să bea cel puţin trei căni de ceai pe zi sunt cu 21% mai puţin supuse riscului de a suferi un atac cerebral, în comparaţie cu persoanele care beau cel mult un ceai pe zi. Important este, spun experţii, că nici măcar nu trebuie să ne ferim de ceaiul negru sau de cel verde, pe care mulţi le evită pe motiv că le dau o stare de agitaţie. Antioxidanţii şi aminoacizii din ceai protejează eficient arterele şi vasele de sânge.

La fel de eficientă pentru sănătate este un banal bileţel de mulţumire. O astfel de „notă scrisă” îi face pe autori mai binedispuşi dar şi mai sănătoşi: potrivit specialiştilor de la Universitatea Kent, exprimarea în scris a unor sentimente pozitive poate fi „de bine” nu doar pentru psihic, ci şi pentru plămâni, ficat şi pentru sistemul imunitar. De asemenea, ea reduce tensiunea arterială.

Pentru cei mai urzuzi din fire, pentru cei care nu se dau în vânt după ceai şi nici nu se pricep să-şi exprime sentimentele există şi alte soluţii.

De pildă, televizorul. Chiar el. Cu condiţia să uite că are telecomandă. Dacă pentru fiecare schimbare de canal aleg să se deplaseze până la televizor în loc să rămână tolăniţi în fotoliu sau pe canapea, până şi cei mai sedentari dintre oameni se pot trezi cu o talie cu 16% mai subţire într-un an. O spun cercetătorii australieni care au studiat efectele pe care „efortul” de a se ridica din fotoliu şi paşii făcuţi până şi de la televizor le pot avea asupra leneşilor şi comozilor telespectatori.

O porţie de peşte la grătar (consumată, dacă se poate, departe de televizor) echivalează cu o scădere considerabilă a pericolului de a suferi de demenţă. Carnea de peşte este considerată „hrană pentru creier”, datorită acizilor graşi Omega-3, care protejează celulele creierului. O dovedeşte o cercetare realizată pe 15.000 de persoane din întreaga lume, din care a reieşit că persoanele care consumă regulat peşte (adică de cel puţin două ori pe săptămână) sunt cu 20% mai puţin predispuşi să sufere de această boală.

„Sănătate într-un pahar cu lapte” poate fi un gând bun cu care să ne începem ziua. O spun autorii unui studiu publicat în American Journal of Clinical Nutrition. Ei recomandă consumarea unui pahar cu lapte degresat în fiecare dimineaţă. Cer­cetarea a arătat că persoanele care includ laptele în meniul de mic-dejun consumă, la masa de prânz, cu 50 de calorii mai puţin decât cele care au servit, de dimineaţă, un pahar cu suc de portocale. Băutorii de lapte se simt mai sătui şi nu simt nevoia să mănânce şi farfuria la masa de prânz. Într-un an, adoptarea acestui obicei aduce cu sine un premiu de 2,25 de kilograme. În minus.

Pentru cei cu alergie la lactoză sau cărora nu le place, pur şi simplu, laptele, există varianta „Sănătate într-un pahar cu vin”. Persoanele care consumă zilnic jumătate de pahar de vin roşu îşi cresc cu cinci ani speranţa de viaţă, arată un studiu olandez. „Alcoolul creşte nivelul colesterolului «bun» şi pe cel al unei proteine care ajută la preîntâmpinarea formării cheagurilor de sânge”, se arată în cer­ce­tare. Trebuie reţinut însă şi reversul medaliei, mai ales de către doamne: chiar şi în cantităţi mici, alcoolul poate spori riscul apariţiei cancerului de sân.

×
Subiecte în articol: frumos și sănătos