x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Sfatul medicului. NU UCIDEȚI CANCERUL, mai bine ţineţi tumorile sub control

Sfatul medicului. NU UCIDEȚI CANCERUL, mai bine ţineţi tumorile sub control

03 Mar 2016   •   08:18
Sfatul medicului. NU UCIDEȚI CANCERUL, mai bine ţineţi tumorile sub control

Un număr tot mai mare din populația planetei a primit acest diagnostic: cancer. Administrarea unor doze mici de chemoterapie ar putea fi o metodă mai eficientă de tratament oncologic, decât încercarea de distrugere a tumorilor, susţin cercetătorii. 

Această metodă controversată le-ar putea da bolnavilor de cancer şanse mai bune de supravieţuire dacă ţin sub control tumorile un timp mai îndelungat. Actualele tratamente antitumorale implică deseori proceduri agresive cu doze mari de chimioterapie, în încercarea de a distruge cât mai multe celule tumorale posibil.

Te-ar mai putea interesa si:
Tratamente naturiste. Rubarba-planta care protejează împotriva cancerului

Dar eradicarea completă a cancerului este rară şi efectele secundare toxice ale chimioterapiei pot fi extrem de distructive – ducând nu doar la pierderea părului, ameţeli şi oboseală extremă, ci totodată afectând sistemul imunitar al organismului sau declanşând anemie.

Unii specialişti cred că de fapt chimioterapia administrată în doze mari agravează boala canceroasă, exercitând o presiune de tip selecţie naturală, care ajută celulele rezistente la medicamente să se înmulţească şi astfel, la eventuala revenire a cancerului, acesta va fi fatal, scrie telegraph.co.uk.

Noua strategie........................

Citește continuarea pe Antena Satelor și află mai mult despre cancer și vindecare

×