x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului La numai doi ani medicii i-au spart capul ca să îl salveze

La numai doi ani medicii i-au spart capul ca să îl salveze

18 Iun 2015   •   13:21
La numai doi ani medicii i-au spart capul ca să îl salveze

Unui copil, care suferă de o afecţiune rară, i-a fost spart craniul în bucăţi după care medicii i l-au reconstruit ca pe un puzzle.

Băieţelul s-a născut cu o boală numită Craniosynostosis. Afecţiunea determină sudarea calotelor craniene înainte de naştere.

Cei mai muţi copii se nasc spaţii între calotele craniene, care permit creierului să crească, pe când micul Jake Steele s-a născut cu toate calotele deja sudate între ele.

Jake la numai doi ani a trebuit să fie supus unei intervenţii chirurgicale în timpul căreia craniul i-a fost remodelat şi "asamblat" la loc după ce calotele i-au fost desfăcute.

Intervenţia a fost una deosebit de riscantă şi delicată însă după cele nouă ore cât a durat operaţia, părinţii micuţului au primit vestea reuşitei.

Mămica a povestit reporterilor de la publicaţia britanică Daily Mirror că asistenta care avea grijă de Jake a sesizat când acesta avea 10 zile că ceva nu era în regulă cu craniul copilului şi a îndrumat-o către un specialist.

Diagnosticul a venit când micuţul avea patru luni iar mama a fost îngrozită de ideea intervenţiei care ar fi putut afecta creierul copilului.

Jake nu este scutit complet de probleme. Calotele ar putea să se sudeze din nou, la un momnet dat şi va fi nevoie iarăşi de o intervenţie chirurgicală.

Craniosynostosis este fuziunea calotelor craniene înainte de naştere sau la scurtă vreme după. Fuziunea poate avea loc intre două calote sau între toate calotele craniene.

Specialiştii spun că această boală netratată poate afecta creierul din cauza presiunii mari care se crează în craniu.

×
Subiecte în articol: Craniosynostosis