PULSUL MEDICINEI
Exista o regula fara echivoc in oftalmologie, o subliniaza cu apasare prof. dr. Monica Pop, directoarea generala a Spitalului de Urgente Oftalmologice. Care este aceasta regula? Tratamentele in oftalmologie nu se intind pe termen lung, ci doar pe cateva zile.
Ele trebuie sa dureze sapte-zece zile. Exista in oftalmologie doar un tratament de foarte lunga durata, tratamentul impotriva glaucomului, care trebuie sa fie un tratament permanent. Se intampla adesea ca pentru o simpla conjunctivita pacientii sa isi toarne colir in ochi si sa foloseasca alte produse oftalmologice cate doua-trei luni, ceea ce este o gafa.
Care sunt principalele afectiuni alergice in domeniul oftalmologiei? Una dintre suferinte este alergia pleoapelor, alergodermiile palpebrale, care sunt provocate de noxe, de puful ce pluteste in aer, de farduri, de sapun, de creme sau aceasta alergie a pleoapelor poate sa se declanseze si de la niste rame de ochelari de proasta calitate. Care sunt simptomele alergiei pleoapelor? Este vorba despre pleoape rosii. Ele prezinta mici incretituri, un fel de riduri mici, se desprind si scuame, edemul este slab, insa mancarimile sunt foarte puternice. In faza de inceput a alergiilor pleoapelor se foloseste unguentul oftalmic cu cortizon. Se mai pun in ochi picaturi, adica acele coliruri oftalmologice care sa contina cortizon. Fiindca boala este alergica se folosesc si coliruri antialergice.
Daca alergia pleoapei este mai veche, trebuie sa se apeleze la alt tratament pe cale generala: o tableta, seara, de antihistaminic, adica de produs antialergic, si tot pe cale generala se foloseste putin calciu si putina vitamina C.
Alergiile pleoapelor pot aparea si in urma unor tratamente oftalmologice. In aceste cazuri se aplica unguent oftalmic cu cortizon. Dar despre conjunctivitele alergice, in numarul urmator.
Citește pe Antena3.ro