x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Haosul de la inimă până la creier. Fibrilaţia atrială, cauză majoră de accident vascular cerebral

Haosul de la inimă până la creier. Fibrilaţia atrială, cauză majoră de accident vascular cerebral

de Magda Marincovici    |    30 Oct 2014   •   19:50
Haosul de la inimă până la creier. Fibrilaţia atrială, cauză majoră de accident vascular cerebral

Fibrilaţia atrială (FA) este pasul care duce direct la accidentul vascular cerebral, avertizează medicul cardiolog Anca Dan, secţia cardiologie a Spitalului Clinic Colentina. Ca să înţelegem mai bine reţineţi că FA creşte de cinci ori riscul de accident vascular cerebral (AVC) şi cu 70% riscul de mortalitate prin această complicaţie.

Dar ce este FA? Inima bate în mod normal cu o frecvenţă între 60 şi 100 de bătăi pe minut. Orice anomalie în privinţa bătăilor inimii se numeşte aritmie. Tulburările de ritm cardiac pot fi sau nu resimţite. FA presupune un ritm al bătăilor inimii complet dezordonat. Inima este un motor cu comandă electrică, formată din patru “cămăruţe”: două atrii şi două ventricule. Inima, asemenea unei pompe, face ca sângele să circule cu o anumită viteză şi presiune. În cazul FA, atriile, unde este generatorul electric al inimii, nu se mai contractă corespunzător, îşi încetinesc activitatea, au acţiune haotică. Doar venticulele se mai contractă, dar ele oricum efectuează această activitate cu o frecvenţă mai mică. FA poate fi o boală în sine sau marca altor boli. Principalele cauze ale FA sunt hipertensiunea arterială, alte afecţiuni cardiace (boala cardiacă ischemică, ateroscleroza), boli care nu au legătură cu inima (pulmonare, bronşită), boli tiroidiene. La pacientul cu FA, în atrii sângele nu mai circulă continuu şi cu viteză corectă. Aşa apare pericolul formării de cheaguri de sânge care pot migra şi provoca accidentul vascular cerebral.

La ora actuală, FA ete principala cauză de mortalitate şi morbiditate în Europa. Din păcate, FA este descoperită abia când s-a produs AVC. Potrivit statisticilor, femeile suferinde de FA prezintă un risc mai mare de a face AVC. Trebuie reţinut că FA poate fi ţinută sub control. “Dar pentru aceasta esenţiale sunt: consultarea medicului periodic şi respectarea zi de zi, de zi a tratamentului prescris”, subliniază medicul Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie.

Din păcate, la ora actuală, 30% dintre pacienţi nu vin la cabinetul medical. Vizita la medic este foarte importantă, deoarece este necesară dozarea medicamentelor ce previn formarea trombilor şi a hemoragiei, ceea ce nu se poate obţine la primul consult medical. Medicul Rodica Tănăsescu insistă cu toată forţă asupra pericolului la care se expun pacienţii atunci când renunţă la tratament, spunând că “este o sinucidere lentă”. “Hipertensiunea şi dislipidemia tratate corect, o anumită dietă şi un stil de viaţă sănătos, tratamente respectate înseamnă mai puţine AVC-uri, mai puţine demenţe”, spune medicul Rodica Tănăsescu. Recent, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor, Societatea Naţională de Medicina Familiei, Societăţile de Cardiologie şi, respectiv, de Neurologie au derulat o campanie dedicată depistării precoce a FA, în Bucureşti, Cluj Napoca şi Timişoara. Au fost testate 1.200 persoane, dintre care 7% aveau simptome de FA. În ţara noastră, se estimează că aproximativ 200.000 de persoane suferă de FA.

Citeste si
Incredibil! Dieta gladiatorilor romani o să te surprindă total!

×