x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Cum e cand nu dormi 11 zile la rand!

Cum e cand nu dormi 11 zile la rand!

29 Ian 2018   •   16:41
Cum e cand nu dormi 11 zile la rand!

Sfarsitul anului 1963. La radio canta Beach Boys. Statele Unite se implica treptat in razboiul din Vietnam. Elevii intra in vacanta de iarna, iar doi liceeni se decid sa afle pe propria piete cat poate rezista un om fara sa doarma. Un test care va atrage atentia intregii natiuni americane, scrie BBC.

 

La sfarsitul experimentului incheiat in 8 ianuarie 1964, Randy Gardner reusise sa ramana treaz 11 zile si 25 de minute. Bruce McAllister, unul dintre elevii caruia i-a venit ideea, recunoaste acum ca totul a pornit din dorinta de a face ceva stiintific. La acel moment, recordul de nesom apartinea unui DJ din Hong Kong, care rezistase fara somn 260 de ore, adica mai putin de 11 zile.

"Initial, ne-am propus sa aflam cum nesomul influenteaza capacitatile paranormale ale organismului", a recunoscut McAllister. "Curand am inteles insa ca este peste puterile noastre. Ca atare, am hotarat sa vedem cum se reflecta lipsa somnului asupra capacitatilor mentale si asupra actiunilor pe terenul de baschet. Este tot ce ne-a trecut, atunci, prin minte".

Dupa ce, in a treia noapte, McAllister a adormit lipit de zid, cei doi au cerut ajutorul unui prieten, Joe Marchiano. Curand, lor li s-a alaturat si un expert - profesorul William Dement, de la Universitatea Stanford, specialist in problemele somnului. La acel moment, Dement, facea primii pasi intr-o sfera stiintifica prea putin explorata. "Cred ca eram singurul om de pe planeta care ma preocupa aceasta chestine", crede, acum, Dement.

Cand Dement s-a alaturat "echipei", Randy incepuse deja experimentul de cateva zile. "Din cand in cand, Randy consuma niste coca-cola, dar nimic altceva. Nu au existat medicamente, de genul celor care sunt astazi atat de raspandite", a povestit McAllister. Regulat, Randy era supus unor teste de sensibilitare a mirosului, auzului, de deosebire a sunetelor. La un moment dat, schimbarile devenisera evidente: "Nu ma obligati sa miros asa ceva, nu pot suporta", spunea tanarul.

In schimb, pe terenul de baschet, aptitudinile lui nu au avut de suferit. Dimpotriva, s-au imbunatatit. "Din punct de vedere fizic era un pusti destul de puternic. Il obligam sa joace baschet sau il taram la bowling, pentru ca trebuia sa-si omoare timpul intr-un fel sau altul. Daca s-ar fi relaxat si ar fi inchis ochii, l-ar fi luat somnul imediat. Mai greu era noaptea, cand nu prea aveai ce sa faci sau unde sa te duci", isi aminteste McAllister.

Dupa 264 de ore, Randy putea, in sfarsit, sa doarma. Dar, in loc sa-l lasa in pace, tanarul a fost dus la un spital militar, unde creierul lui a fost supus unei analize minutioase. Cand, in sfarsit s-a culcat, "a dormit 14 ore. Si s-a trezit pentru ca avea nevoie la baie", spune McAllister. Randy s-a intors la scoala, iar rezultatele analizelor lui au fost trimise la un centru stiintific din Arizona. 

Iar expertii de acolo au ajuns la concluzia ca, pe durata experimentului, creierul adolescentului a dormit, pe bucati, unele sectoare adormeau, altele ramaneau treze. De-a lungul anilor, multi au incercat sa doboare recordul lui Randy, dar nici o alta tentativa nu a mai fost inregistrata in Guinness Book, pe motiv ca astfel de incercari pot pune viata in pericol. In cazul lui Randy, starea de sanatate nu a avut de suferit desi, se spune, ca, periodic, a suferit de insomnie.

×