x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Tratamentul depresiei: medicamente si reactii adverse

Tratamentul depresiei: medicamente si reactii adverse

de Dr Dana Tinică    |    02 Apr 2012   •   20:23
Tratamentul depresiei: medicamente si reactii adverse

Uneori mentionarea in tratatele de specialitate nu inseamna automat castigarea statutului de maladie in ochii opiniei publice! Chiar daca pentru medici depresia este o afectiune cu simptome definite, intalnita din ce in ce mai frecvent, ce ne poate afecta la orice varsta, cu cauze incomplet intelese, pentru multi oameni (bolnavi sau nu) depresia nu o maladie, ci mai degraba o problema de caracter sau de vointa. Mai grav, uneori chiar daca este considerata boala, este privita ca un stigmat, ca o afectiune rusinoasa, iar bolnavii, desi au nevoie de ajutor specializat, ezita sa se prezinte la medic. Si este pacat pentru ca in prezent exista numeroase medicamente care pot trata cu succes aceasta maladie!

Primul pas este recunoasterea problemei medicale si prezentarea la un medic specialist psihiatru. Trebuie precizat ca tratamentul este de durata, individualizat si impune rabdare si o buna cooperare a pacientului cu medicul pentru alegerea medicamentului si stabilirea dozei. Dozele initiale sunt mai mari, dupa care se stabileste o doza de intretinere mai mica, care este administrata un interval lung de timp. Este o mare greseala intreruperea tratamentului fara a discuta acest lucru cu medicul, fie din cauza efectelor adverse, fie pentru ca nu este observata o ameliorare imediata. Trebuie stiut ca medicamentele se administreaza o perioada lunga, de luni de zile, si primele efecte benefice apar dupa cateva saptamani de tratament, iar efectele adverse exista, unele sunt neplacute, altele periculoase si ele nu trebuie ignorate, ci trebuie semnalate medicului, care va decide inlocuirea medicamentului sau modificarea dozei. Trebuie subliniat ca, in afara reactiilor adverse specifice, toate antidepresivele prezinta un risc de suicid, mai ales la inceputul tratamentului, de aceea bolnavul trebuie supravegheat si sprijinit de familie.

Antidepresivele se absorb bine pe cale digestiva, de aceea se administreaza oral. Initia,l dozele sunt mai mari si se iau de cateva ori pe zi, apoi o singura data pe zi. Ca principiu, medicamentele antidepresive urmaresc cresterea nivelului unor substante chimice, numite neurotransmitatori (serotonina, noradrenalina, dopamina) in creier. Acest lucru se face fie impiedicand recaptarea acestora, fie oprind metabolizarea (distrugerea) lor. Exista mai multe clase de medicamente antidepresive: antidepresivele triciclice, inhibitorii monoaminoxidazei, inhibitori specifici ai recaptarii serotoninei si inhibitoarele recaptarii serotoninei si norepinefrinei. Primele doua categorii sunt folosite de peste cincizeci de ani , fiind medicamente eficiente, dar grevate de numeroase reactii adverse.

Din grupa antidepresivelor triciclice fac parte amitriptilina, imipramina, desimipramina, doxepin etc. Ele pot produce reactii adverse ca ameteala, greata, gura uscata, constipatie, scaderea tensiunii arteriale, aritmii, modificari ale glicemiei. Trebuie administrate cu prudenta bolnavilor cu adenom de prostata sau glaucom. Inhibitorii monoaminoxidazei sunt fenelzina, tranilcipromina, izocarboxazid, selegilina. Ele nu trebuie asociate cu alimente ca branzeturi fermentate, bere, vin, ciocolata, banane, ficat. Pot fi insotite de reactii adverse periculoase ca scaderi sau cresteri ale tensiunii arteriale, afectare hepatica, neuropatii, agitatie, delir, convulsii.

Inhibitorii selectivi ai recaptarii serotoninei sunt citalopram, fluoxetina, setralina, paroxetina etc. Sunt medicamente mai noi, eficiente, fiind suportate mai usor pentru ca prezinta mai putine efecte adverse: tulburari digestive sau sexuale, oboseala, ameteli, insomnii, dureri de cap. Inhibitorii recaptarii serotoninei si norepinefrinei sunt cele mai noi medicamente folosite: venlafaxina, desvenlafaxina, duloxetina, ele producand reactii adverse asemanatoare cu cele precedente. Un medicament inrudit este bupropion, care se pare ca produce mai putine reactii adverse sexuale.

×
Subiecte în articol: starea de sănătate