Tinerii de azi sunt mai depresivi decât cei din generațiile trecute, deoarece factorii declanșatori din actualitate sunt mai mulți, mai variați și mai elevați, susțin specialiștii.
Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății arată că peste 350 de milioane de persoane din întreaga lume și peste două milioane de români suferă de depresie iar numărul persoanele care intră în depresie este într-o creștere alarmantă.
Factorii declanșatori ai 'bolii secolului', în opinia specialiștilor, sunt diferiți în prezent față de acum câteva decenii, la ora actuală, dificultățile economice, șomajul, catastrofele și conflictele putând crește semnificativ riscul de depresie.
'Tinerii de azi se confruntă cu efectul unei rate crescute a divorțurilor, cu efectul plecării părinților la muncă în străinătate, cu încercarea aproape disperată câteodată de a fi la înălțimea cerințelor societății de consum — haine de firmă, telefoane deștepte, tot ce acum este apreciat și înainte nici măcar nu exista', susține psihologul Mihaela Sârbu, președinta Centrului de consiliere și educare pentru sănătate, într-un comunicat de presă remis vineri AGERPRES.
Potrivit sursei citate, netratată la timp, depresia poate duce la sinucidere iar anual numărul persoanelor care au ales să-și pună capăt zilelor ajunge la un milion în lume.
În acest context, psihologii trag un puternic semnal de alarmă și consideră că un tratament aplicat din timp poate opri boala să escaladeze în forma sa cea mai gravă — dorința de sinucidere sau chiar sinuciderea.
Alți factori declanșatori ai depresiei în rândul tinerilor pe care specialiștii i-au identificat sunt explozia de tehnologie și de concepții exportate, coroborate cu timpul din ce în ce mai puțin pe care părintele îl acordă copilului, lipsa de mișcare și de activități sănătoase, monotonia etc.
De asemenea, lipsa unui mediu stabil și sănătos în familie, lipsa de comunicare directă (nu prin intermediul mijloacelor indirecte — Facebook etc.), slaba acoperire a nevoilor de bază, alimentație sănătoasă, mișcare, chiar și micile articole vestimentare care ne oferă mici bucurii, lipsa sau slaba exprimare afectivă, prin gesturi ale apropiaților, duc inevitabil la nemulțumiri și acumulează frustrări care dacă nu sunt manifestate sau conștientizate se transformă în simptome fizice, comportamentale și instabilitate emoțională, atrage atenția Mihaela Sârbu.
Primii pași care trebuie urmați pentru a ajuta o persoană care a intrat în depresie este să fie asigurată că nu este singură în tot acest proces, să fie acceptată fără critici, să i se ofere afecțiune și atenție.
'Este nevoie și de ajutorul unui specialist, câteodată chiar de tratament medicamentos. Este foarte important să îi motivăm, să fim suportivi, pozitivi, prezenți, disponibili și deschiși. Este foarte important să știe că depresia se vindecă, se ameliorează, se tratează', afirmă Mihaela Sârbu, psiholog — psihoterapeut.
Potrivit acesteia, nu există niciun program guvernamental care să prevină și să combată depresia.
'Deocamdată nu cred că există un program guvernamental care să combată acest îngrijorător flagel, deși este mare nevoie de el', declară psihologul Mihaela Sârbu.