x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet 7 secrete alimentare care asigură sănătatea mentală

7 secrete alimentare care asigură sănătatea mentală

21 Mar 2018   •   18:54
7 secrete alimentare care asigură sănătatea mentală

Sănătatea mentală trebuie să fie o prioritate și trebuie tratată corespunzător de către platformele media, în contextul în care unul din patru oameni este afectat de depresie, cele mai predispuse fiind femeile.

Depresia afectează, estimativ, 350 de milioane de oameni din întreaga lume, iar simptomele sunt asociate cu productivitatea scăzută, afectarea calității vieții și a stării de spirit.

Daily Mail scrie despre legătura dintre alimentație și depresie. Astfel, potrivit publicației, există dovezi semnificative care sugerează că o dietă de calitate reprezintă o măsură ce trebuie să fie luată pentru a combate bolile mentale.

Creierul funcționează non-stop, iar combustibilul necesar funcționării este luat din alimentele consumate.

Un studiu publicat în American Journal of Clinical Nutrition sugerează că un consum mare de fructe, legume, pește și cereale integrale este asociat cu un risc scăzut de apariție a depresiei.

Iată șapte secrete alimentare pentru o minte sănătoasă:

  1. Consumă suficiente proteine

Neurotransmițătorii răspunzători pentru starea de bine, serotonina și dopamina, sunt făcuți din aminoacizi, respectivi din proteine.

Astfel, se recomandă consumul de carne, pește, ouă, tofu, lapte, brânză, fasole.

  1. Vitamina B

Vitamina B joacă un rol important în conservarea aminoacizilor în neurotransmițători. Se recomandă consumul de cereale integrale, spanac, somon, tofu, ouă, fasole roșie, năut, linte.

  1. Grăsimile sănătoase sunt esențiale

Se recomandă consumul de somon, sardine, avocado, nuci, pentru sănătatea celulelor nervoase.

  1. Tratează-ți bine sistemul digestiv

Sănătatea sistemului digestiv joacă un rol crucial în starea de bine. Alimentele fermentate, precum murăturile, vor asigura bacterii bune care vor contribui la sănătatea digestivă.

  1. Stai departe de dulciuri

Zahărul este absorbit repede în sânge, de unde și energia de moment. În schimb, la scurt timp această energie dispare, în condițiile în care insulina este rapid eliberată pentru a elimina zahărul din sânge.

Optează, în schimb, pentru fructe și legume.

  1. Verifică nivelul hormonal

Echilibrul dintre nivelul hormonal și dietă trebuie luat în considerare înainte de orice tratament antidepresiv. În acest sens, se recomandă consumul de legume.

  1. Menține-ți greutatea la un nivel normal

Un studiu publicat în 2015 în Journal of Psychiatric Research demonstrează că obezitatea poate juca un rol important în apariția depresiei. Reducerea greutății la un nivel normal este importantă pentru a reduce riscul de aparție a depresiei.

×