x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Şase beneficii pentru sănătate ale ciocolatei

Şase beneficii pentru sănătate ale ciocolatei

04 Apr 2018   •   07:44
Şase beneficii pentru sănătate ale ciocolatei

Nu e om care să nu iubească ciocolata, iar noi va prezentăm încă şase motive pentru care să o iubiţi şi mai mult. Ciocolata neagră are o mulţime de beneficii asupra sănătăii, aşa cum rezultă din numeroase studii de specialitate realizate de nutriţionişti.

1. Ciocolata slăbeşte - Cu siguranţă ciocolata nu se afla pe lista priorităţilor celor care ţin regim. Cu toate acestea, cercetătorii spun că ciocolata, în cantităţi moderate, te ajută să slăbeşti.

Studiul a fost realizat la Universitatea din California pornind de la ipoteza că ciocolata creşte ritmul metabolismului. S-a descoperit că voluntarii care consumau ciocolată frecvent aveau un indice de masa corporală mai mic decât cei care nu mâncau ciocolata, în ciuda faptului că mâncau mai multe calorii şi nu făceau exerciţii fizice.

Sucul de struguri protejează inima

Alimente care stimulează creierul

2. Ciocolata te face mai deştept..............................

Citește mai departe despre beneficiile consumului de ciocolată

×