Ponta pentru Der Spiegel: Guvernul meu va face tot ce îi stă în putinţă pentru a combate corupţia. Sperăm că vom adera la Schengen în toamnă
Dacioţii sunt în Turcia şi se îndreaptă spre Georgia. "Turcii sunt ospitalieri, dar şi curioşi. Ne întreabă unde mergem şi privesc admirativ Dacia noastră"
La dispensar, într-o cabană de vânătoare, într-un vestiar sau la "biroul de la etaj". Unde putem vota la referendum dacă suntem la munte
Elena Udrea, acuzată de jaf din bani publici în urma auditului la ministerul Dezvoltării şi Turismului
La cererea publicului, vom scoate a doua ediţie a cărţii "Adevărata faţă a lui Traian Băsescu". Lucrarea va ajunge pe piaţă joi, 26 iulie, împreună cu Jurnalul Naţional
Scăderea debitelor pe Dunăre şi incendiile din Bucegi bagă în şedinţă Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă
Avertizare de vânt puternic pentru jumătatea sudică a Moldovei, estul Munteniei şi Dobrogea, în special pe litoral şi în Delta Dunării
Adrian Năstase va fi mutat de la Rahova la Jilava. Transferul fostului premier, făcut din motive medicale
Sorin Ovidiu Vîntu, audiat la Parchetul General. Omul de afaceri este acuzat de delapidare şi spălare de bani
Cartel ALFA, despre ordonanța trenuleț: Decidenţii nu au înţeles mesajul cetăţenilor la alegeri. Austeritatea este o politică riscantă
Crivățul rusesc lovește Chișinăul la priză: deficit estimat de 600 MW. Moldova, amenințată de o „noapte polară”Dan Constantin