x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator La dispensar, într-o cabană de vânătoare, într-un vestiar sau la "biroul de la etaj". Unde putem vota la referendum dacă suntem la munte

La dispensar, într-o cabană de vânătoare, într-un vestiar sau la "biroul de la etaj". Unde putem vota la referendum dacă suntem la munte

23 Iul 2012   •   10:16
La dispensar, într-o cabană de vânătoare, într-un vestiar sau la "biroul de la etaj". Unde putem vota la referendum dacă suntem la munte

In majoritatea statiunilor turistice din judetul Brasov (Predeal, Rasnov, Rupea, Zarnesti, Bran, Cristian, Feldioara, Fundata, Moieciu, Prejmer, Racos), Guvernul a redus numarul sectiilor de votare fata de 2009. In total, in judetul Brasov sunt 447 de sectii de votare la referendumul de demitere, cu 63 mai putine decat la alegerile prezidentiale din 2009

In Poiana Brasov, a fost organizata o sectie de vot la vila "Orizont", in Predeal se va putea vota la clubul "Dambul Morii", iar in comuna Halchiu o sectie va fi amenajata in localul Kredent.

Situatia este similara in majoritatea localitatilor renumite pentru obiectivele turistice din Sibiu, precum Agnita, Avrig, Cisnadie, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Biertan, Cirta, Cristian, Rasinari. In total, pentru referendumul de demitere au fost organizate in judetul Sibiu un numar de 369 de sectii de votare, cu 66 mai putine decat la alegerile prezidentiale din 2009, scrie ziare.com.

In Medias, se poate vota in vestiarul unei echipe de fotbal. Urne de vot au mai fost amplasate intr-un complex comercial, intr-un muzeu, la cantina unei firme, si la sediile unor societati comerciale.

In Agnita, o sectie de vot a fost amplasata la "biroul de la etaj" al companiei SC Apa Tarnavei Mari, locuitorii din Saliste vor vota la Muzeul Etnografic "Maria Costachescu", iar in comuna Birghis a fost stabilita o sectie de votare la un dispensar. In satul Turnu Rosu singura sectie de vot se afla intr-un club, iar in Seica Mare, cetatenii vor merge la vot intr-un imobil situat la nr.39.

Valea Prahovei a fost si ea afectata de reducerea sectiilor de vot la referendumul de demitere. Este cazul marilor statiuni precum Azuga, Breaza, Busteni, Comarnic, Sinaia, Slanic, Valenii de Munte, Valea Doftanei. In total, in judetul Prahova, sunt 615 sectii de votare, cu peste 100 de sectii mai putin fata de 2009, cand au fost organizate 719.

In Ploiesti, alegatorii vor putea sa mearga la urne la Muzeul de Istorie, la sediul Scolii de soferi amatori, in Gara Ploiesti Triaj si la sediile unor companii precum Electrica, Regia Autonoma de Transport, Apa Nova, Elco, Comcereal.

La Busteni se va vota intr-un sediu de firma de paza, iar in Sinaia o sectie de votare se afla intr-un imobil situat pe Str. Horea, Closca si Crisan nr. 20.

La Banesti, alegatorii vor vota intr-un dispensar, Targsoru Vechi o sectie de vot se afla intr-o baza sportiva, iar in Valea Calugareasca urnele ii asteapta pe votanti intr-o cabana de vanatoare.

×