Jurnalul.ro Ştiri Externe Situație dramatică în Turcia și Siria. 7 milioane de copii sunt afectați de cutremure

Situație dramatică în Turcia și Siria. 7 milioane de copii sunt afectați de cutremure

de Redacția Jurnalul    |   

Circa 7 milioane de copii au fost afectați de cutremurele din Turcia și Siria, arată UNICEF, citat de AFP.

"Numărul total al copiilor care trăiesc în cele 10 provincii din Turcia afectate de cutremure se ridică la 4,6 milioane. În Siria, 2,5 milioane de copii sunt afectaţi. Copiii şi familiile au nevoie disperată de ajutor suplimentar. Membri ai personalului organizaţiilor noastre partenere locale şi membri ai echipelor de intervenţie din prima linie au fost ucişi, răniţi, strămutaţi, iar birourile şi echipamentele lor au fost distruse", a explicat James Elder, purtător de cuvânt al UNICEF, care a mai precizat că "numărul copiilor care şi-au pierdut viaţa se ridică la câteva mii" dar cifrele nu sunt încă oficiale.

Totodată, zeci de mii de familii au rămas fără locuințe și sunt afectate de temperaturile scăzute. 

"În fiecare zi există informaţii despre un număr tot mai mare de copii care suferă de hipotermie şi de infecţii respiratorii", a mai spus acesta, spunând că multe familii cu copii dorm pe străzi, în moschei, sub poduri, în stații de autobuz, în centre comerciale. 
UNICEF și Ministerul Familiei şi Serviciilor Sociale din Turcia au trimis asistenţi sociali în spitale pentru a ajuta la identificarea copiilor fără familii. În acest sens, au fost lansate 10 linii telefonice de asistență. 

De asemenea, în Siria "fiecare copil sub 12 ani a cunoscut doar conflicte, violenţă sau strămutare. Unii copii au fost strămutaţi de şase sau şapte ori", a mai spus oficialul UNICEF. Circa 1,7 milioane de refugiați sirieni se află în cele 10 provincii din Turcia afectate de cutremure, printre care 811.000 copii.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: copii turcia cutremure unicef
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri