Jurnalul.ro Ştiri Locale ACCIDENT CU 13 RĂNIȚI GRAV. A fost activat PLANUL ROȘU

ACCIDENT CU 13 RĂNIȚI GRAV. A fost activat PLANUL ROȘU

Un teribil accident rutier a avut loc joi, 28 septembrie, între Medgidia și Cuza Vodă. Este vorba despre un autocar care a intrat în coliziune cu un autoturism, acesta făcându-se praf, mai multe persoane fiind încarcerate. Există probabilitatea ca una să fie decedată.

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au anunțat că, începând cu ora 13.35, s-a activat planul roșu de intervenție. Potrivit acestora, în autocar s-ar afla 8 persoane, iar în autoturism 3, care au rămas prinse între fiarele contorsionate.

La fața locului a ajuns și un elicopter SMURD.

Cadrele medicale au transmis că, potrivit primei evaluări, ar fi 13 victime, dintre care 3 în stare gravă (comă), relatează replicaonline.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri