Jurnalul.ro Ştiri Locale Aglomerație la frontiere. Sute de mii de oameni au tranzitat granițele României în ultimele 24 de ore

Aglomerație la frontiere. Sute de mii de oameni au tranzitat granițele României în ultimele 24 de ore

 Peste 363.000 de oameni și circa 104.000 mașini au trecut frontiera României în ultimele 24 de ore, anunță duminică Poliția de Frontieră. Punctele de trecere a frontierei sunt aglomerate deoarece este perioada concediilor.

Potrivit statisticii, sâmbătă, prin punctele de frontieră din România au efectuat formalitățile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, 363.200 de persoane, cetățeni români și străini. De asemenea, au fost înregistrate 104.100 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.

Astfel, pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră terestre, dar și prin cele aeriene și maritime (sosiri din state non Schengen) au fost efectuate formalitățile de intrare în țară pentru 196.353 persoane. Totodată, au intrat în țară 56.558 mijloace de transport.

Statistica mai arată că până la data de 13.07.2024, la nivel naţional, au intrat în România 8.915.279 de cetăţeni ucraineni.

Tot în ultimele 24 de ore, au fost făcute peste 5.100 de verificări în aplicația eDAC conectată la bazele de date din Spațiul Schengen.

Totodată, în ultimele 24 de ore poliţiştii de frontieră au descoperit 131 de fapte ilegale și au confiscat bunuri în valoare de 118.300 lei. În plus, nu s-a permis intrarea în ţară a 37 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 8 cetăţeni români din diferite motive legale, a mai transmis Poliția de Frontieră.

Subiecte în articol: frontieră aglomeratie concedii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri