Jurnalul.ro Ştiri Social Angajaţii CFR Călători şi CFR SA şi-au luat doar jumătate din avansul de salariu, din cauza întârzierii subvenţiilor

Angajaţii CFR Călători şi CFR SA şi-au luat doar jumătate din avansul de salariu, din cauza întârzierii subvenţiilor

Cei 38.000 de angajaţi ai companiilor feroviare de stat CFR Călători şi CFR SA au primit, miercuri, doar jumătate din avansul de salariu, ca efect indirect al neplăţii la timp a subvenţiei de către Ministerul Transporturilor, în condiţiile în care Hotărârea de Guvern care permite plata compensaţiilor către companiile feroviare de transport de călători a fost aprobată abia miercuri, iar până la aplicarea efectivă ar putea trece încă o săptămână, a declarat, pentru News.ro, liderul Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari, Gabriel Rodrigo Maxim.

CFR Călători, cea mai mare companie de transport feroviar de călători din România, are în jur de 13.000 de angajaţi, iar CFR SA, cunoscută şi sub denumirea de CFR Infrastructură, deţine infrastructura feroviară a României, inclusiv gările, şi are circa 25.000 de angajaţi.

”Ministerul Transporturilor nu a plătit către CFR Călători 400 de milioane de lei din decembrie până acum, cât reprezintă compensaţiile pentru pachetul social, iar aceşti bani erau destinaţi, în principal, plăţii taxei de utilizare a infrastructurii pentru CFR SA”, a spus Maxim, pentru News.ro.

Ministerul Transporturilor nu poate plăti compensaţiile pentru companiile feroviare până ce nu intră în vigoare Hotărârea de Guvern care aprobă noile contracte de servicii publice pentru perioada 2016-2020 în transportul feroviar public de călători.

Hotârârea a fost aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului, după ce proiectul a fost lansat în dezbatere publică de către Ministerul Transporturilor la începtul lunii martie.

Până la aplicarea efectivă a Hotârârii de Guvern ar ma putea trece încă o săptămână, estimează angajaţii din transportul feroviar, pentru că actul normativ trebuie mai întâi publicat în Monitorul Oficial, iar apoi urmează să se întocmească toate documentele necesare plăţilor. Abia după toate aceste etape, angajaţii din CFR Călători şi CFR SA îşi vor putea încasa restul de bani.

La începtul lunii martie, Ministerul Transporturilor a lansat, în mod oficial, propunerile de subvenţii pentru pentru companiile de transport feroviar de călători, societatea de stat CFR Călători urmând să primească 1,22 miliarde de lei (275 milioane euro) în acest an.

CFR Călători a solicitat compensaţii pentru asigurarea pachetului social, care reprezintă o formă de subvenţie din partea statului, în valoare de 1,44 miliarde lei, însă Ministerul Transporturilora a propus subvenţii cu 15% sub nivelul cerut.

Sursa: news.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri